17.02.2017 00:15

Premierul Grindeanu solicită urgentarea elaborării legii prevenției și proiectului privind salarizarea unitară

Premierul Grindeanu solicită urgentarea elaborării legii prevenției și proiectului privind salarizarea unitară
Galerie foto

Premierul Sorin Grindeanu a cerut joi miniștrilor cu responsabilități în domeniu urgentarea elaborării legii prevenției. „Vreau să vă încurajez pe cei care coordonați Comitetul interministerial pentru legea prevenției și vă rog să urgentați, să faceți lucrurile cât mai transparent, pentru că este o măsură pe care noi o avem prinsă în programul de guvernare și pe care trebuie să o adoptăm. Deci, vă rog să urgentați lucrurile”, a declarat Sorin Grindeanu, la începutul ședinței de Guvern. Totodată, premierul a reluat către ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, solicitarea privind finalizarea redactării proiectului legii salarizării unitare. „De asemenea, la Ministerul Muncii știu că ați început pe legea salarizării unice. În același ritm doresc să lucrați, astfel încât și legea salarizării unice, un proiect prima oară, să poată fi finalizată într-un termen cât mai scurt”, a precizat Grindeanu.