28.08.2014 00:13

Premieră: Un medic român a câștigat premiul de cercetare Fritz-Worwag pentru diabet

Premieră: Un medic român a câștigat premiul de cercetare Fritz-Worwag pentru diabet
Galerie foto

Medicul Alin Știrban, membru fondator al Societății de Neuropatie Diabetică - Neurodiab, a devenit primul român căruia i-a fost acordat premiul de cercetare Fritz-Worwag, distincție care se înmânează medicilor diabetologi care au o contribuție științifică importantă în utilizarea preventivă și terapeutică a biofactorilor în cazul complicațiilor provocate de diabet.

Potrivit unui comunicat de presă al Societății de Neuropatie Diabetică - Neurodiab remis ieri AGERPRES, premiul științific, în valoare de 10.000 de euro, a fost acordat medicului Alin Știrban, director în cadrul Institutului pentru Cercetarea Metabolică Profil din Neuss, cu ocazia Congresului Societății Germane de Diabet, organizat la Berlin.

„Medicul român este considerat un expert în terapia complicațiilor provocate de diabet”, a precizat la ceremonia de decernare a premiului președintele juriului, prof. dr. Konrad Federlin, din Giessen, Germania. În timpul cercetărilor sale în domeniul diabetului, care au durat ani de zile, dr. Alin Știrban s-a ocupat intensiv de biofactorul benfotiamină, un precursor biodisponibil al vitaminei B1 (tiamina), care s-a folosit mai ales în terapia neuropatiei diabetice, arată sursa citată.

 

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Astfel, în studiile realizate în Clinica de Diabet a Centrului Cardiac și Diabetic NRW, Bad Oeynhausen, medicul român a obținut date clinice relevante cu privire la proprietățile protective vasculare ale administrării vitaminei B1, precursor al benfotiaminei, la persoanele cu diabet.

De asemenea, studiul arată și că efectul protector al benfotiaminei este cel mai promițător în fazele timpurii ale leziunilor vasculare. Alin Știrban a putut demonstra că provitamina poate proteja vasele de sânge atât împotriva efectelor nocive ale hiperglicemiei, cât și față de substanțele toxice produse în urma fumatului.

Premiul de cercetare Fritz-Worwag a fost acordat pentru prima oară în 1988 prof. dr. Klaus-Henning Krause, de la Institutul Friedrich Bauer din Munchen, până în prezent fiind înmânate opt astfel de distincții.

 

AGERPRES și Jurnal de Dâmbovița