01.04.2024 00:14

Precizări despre regulile campaniei electorale

Precizări despre regulile campaniei electorale
Galerie foto

*Edilul-șef a subliniat că în zonele istorice nu vor fi permise elemente de campanie sau de precampanie electorală

 

Într-o conferință de presă desfășurată recent, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a adus clarificări privind regulile pentru publicitatea electorală. În contextul în care anumiți competitori electorali s-au plâns pe rețelele de socializare că administrația locală târgovișteană îi împiedică să plimbe mașinile prin oraș pentru campania electorală, primarul Danie Cristian Stan a amintit de legea 185/2013, care spune că autovehiculele de publicitate necesită o autorizație specială din partea administrației publice locale, cu indicarea traseului.

„Este important să respectăm legea în întregime, indiferent de poziția noastră în competiția electorală. Pe de o parte, tu nu respecți legea, iar pe de altă parte, tu te plângi că ești împiedicat să-ți exerciți drepturile în calitate de competitor electoral. Asta este legea și trebuie să o respectăm cu toții”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Edilul-șef a subliniat, de asemenea, că în zonele istorice, conform regulamentului de publicitate aprobat de către Consiliul Local și în concordanță cu Legea 185, nu vor fi permise elemente de campanie electorală sau de precampanie electorală.

„Este esențial să găsim modalități de a face campanie electorală fără a perturba aspectul estetic al orașului nostru și fără a încălca legile în vigoare”, a adăugat primarul.

În plus, Daniel Cristian Stan a transmis că legea trebuie respectată de către toți actorii politici, făcând referire la anumite partide care au creat prejudicii pentru România, menționând în special cazul achiziționării vaccinurilor anti-COVID.

„Legea trebuie respectată de toată lumea, inclusiv de exponenții unui partid care au produs cel mai mare prejudiciu din istoria României, peste un miliard de euro cu ocazia achiziționării vaccinurilor anti-COVID”, a mai declarat primarul municipiului Târgoviște.

Ștefan Khalil