15.06.2022 00:09

Prea multe găști la Chindia

Prea multe găști la Chindia
Galerie foto

COSTIN MIHAI


 

Chiar dacă nu se bucură de prea multă simpatie din partea suporterilor, Marcel Ghergu are meritele lui pentru promovarea Chindiei în Liga 1 și pentru cei 4 ani petrecuți la acest nivel. Ieșit din fenomen foarte mulți ani, omul s-a readaptat din mers noilor standarde, a reușit să mențină clubul într-un echilibru financiar și a gestionat abil relația cu acționarii.

 

Da, Ghergu este un tip abil, unii îi spun șiret, altfel nu ar fi rezistat 8 ani la conducerea Chindiei. Un bun cunoscător al regulamentelor, pe care le-a citit cu atenție pe vremea când a început ca delegat la clubul târgoviștean, i-a fost mai ușor să-și dezvolte strategia managerială. Ceva s-a stricat și în această lojă în ultimele luni, luni infernale, care l-au uzat foarte tare pe președinte. După barajul cu Chiajna a vrut să se plece, încărcătura emoțională a fost aproape să-l doboare. A lăsat, totuși, garda prea jos, iar pe ușa clubului intră și ies mulți neaveniți. Trist e că s-a înconjurat de găști, să nu le spun grupări sau clanuri sportive, care au făcut prăpăd pe unde au trecut.

 

Acum s-au aciuiat la Chindia, să roadă din ciolan, în timp ce jucătorii reclamă că-s neplătiți de trei luni. Nu mă miră, văzând ce oameni se perindă prin club. După gruparea ,,CSM Dikeoulakos”, care a pus pe butuci o echipă de baschet de nivel mare, s-a infiltrat aici și ,,Clanul Deghizaților”. Deghizații, a se înțelege indivizi despre care Departamentul de Integritate și Antifraudă al FRF a concluzionat că au arbitrat meciuri trucate în scopul obținerii de profituri ilicite din activități de pariere, conform evaluării UEFA – Betting Fraud Detection System.

 

Nea Marcel, te expui prea mult! Expui și clubul... Ți-o spune un prieten. Și ar mai fi una, spusă tot din suflet. Nu era mai bine să te retragi elegant? Ai luat echipa din Liga a 3-a și ai dus-o și ai menținut-o în primul eșalon. Ți-ai făcut treaba. Sincer, se mai merită?