07.08.2019 00:09

Popa a reușit hat-trick-ul pentru Dinamo

Popa a reușit hat-trick-ul pentru Dinamo
Galerie foto

❚ Academica Clinceni a reușit să egaleze, iar din acel moment a ieșit din nou la rampă Popa, care a marcat încă două goluri, în minutul 82, respectiv 90+3, stabilind astfel scorul final, 4-2 pentru Dinamo. ❚ ,,Eram toți cu moralul la pământ, acum trebuie să continuăm pe această linie. Încă nu am demonstrat nimic, trebuie să o facem pe tot parcursul campionatului", a spus dâmbovițeanul Dani Popa


COSMIN SAVA

 


 

Dinamo București a obținut prima victorie a sezonului în ultima etapă, pe teren propriu, contra nou-promovatei Academica Clinceni. Daniel Popa, fost jucător al Chindiei Târgoviște, a intrat pe teren în minutul 46 al partidei disputate pe stadionul Dinamo, în locul lui Robert Moldoveanu. Atacantul dâmbovițean și-a făcut repede simțită prezența, reușind să marcheze pentru 1-0 în minutul 52, acesta fiind primul gol al sezonului pentru formația bucureșteană. Montini a făcut 2-0, dar Academica a reușit să egaleze, iar din acel moment a ieșit din nou la rampă Popa, care a marcat încă două goluri, în minutul 82, respectiv 90+3, stabilind astfel scorul final, 4-2 pentru Dinamo.

,,Sunt foarte fericit!"

Popa a transmis la finalul meciului că este foarte fericit pentru golurile marcate, dar mai ales pentru faptul că Dinamo a obținut prima victorie a sezonului. Atacantul transmite că urmează meciuri dificile și că trebuie să demonstreze în continuare că are valoare pentru a juca la una dintre cele mai importante echipe ale țării. ,,Voi păstra mingea, sunt foarte fericit. Chiar dacă am dat trei goluri, sunt fericit că echipa a câștigat aceste 3 puncte. Contează golurile mele, cel mai mult contează că echipa a avut reacție după 2-2. Aceste goluri le dedic lui Eugen Neagoe, a venit la Săftica și mi-a spus că are încredere în mine. Mi-a spus că trebuie să dau gol. Mulțumesc antrenorilor că m-au ajutat și m-au sprijinit, mai ales că m-am antrenat doar două zile în această săptămână, pentru că am fost bolnav. Eram toți cu moralul la pământ, acum trebuie să continuăm pe această linie. Încă nu am demonstrat nimic, trebuie să o facem pe tot parcursul campionatului. A fost un meci, am marcat, dar încă nu am realizat nimic", a transmis dâmbovițeanul pentru Digi Sport.