21.03.2018 00:25

Polițiștii protestează trei zile în Capitală

Polițiștii protestează  trei zile în Capitală
Galerie foto

* La toate aceste acțiuni sindicale participă și polițiști din județul Dâmbovița  * „Nu poți să-i spui polițistului că-i sunt luați 40% din bani dar, pe de altă parte, va primi 5%”, se arată revoltat liderul sindical Florin Bălan

VIRGIL VOINESCU


Sindicatele polițiștilor vor declanșa seria protestelor cu două acțiuni de pichetare consecutive în zilele de 22 și 23 martie, acestea fiind urmate de un mare miting de protest la sediul Ministerului de Interne pe 24 martie, cu o zi înainte de Ziua Polițistului. Liderul sindicatului polițiștilor dâmbovițeni, Florin Bălan, ne-a declarat că la toate aceste acțiuni sindicale vor participa și polițiști din județul Dâmbovița, pentru că nemulțumirile îi privesc direct și pe aceștia, fiind vorba de noua Lege a salarizării și de unele ordonanțe ale Ministerului Afacerilor Interne. „Lista de probleme este mai mare și privește între altele și lipsa de dialog și vidul de legislație. Toate au generat nemulțumiri și aceasta și pentru că negocierile trenează”, ne-a explicat liderul de sindicat, Florin Bălan. „Revendicările polițiștilor sunt adresate guvernanților și Parlamentului și privesc soluționarea unor probleme profesionale și economico-sociale ale polițiștilor și personalului contractual din sistemul de ordine publică gestionat de Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, lista de revendicări, pe lângă salarii, mai privește rezolvarea problemei legislației, care până acum a fost aprobată doar parțial, rezolvarea problemei Statutului polițistului, dar și problema lipsei de logistică aceasta însemnând îmbunătățirea parcului auto”, a adăugat liderul de sindicat.

„Salarizarea și condițiile de muncă sunt jalnice”

Florin Bălan a mai spus că de la nivelul Capitalei, de la minister se vede altfel realitatea decât din stradă. „Practic nu se vede că sistemul este subfinanțat. Salarizarea și condițiile de muncă sunt jalnice. În continuare nu sunt bani pentru logistică, sunt promisiuni că se aduc autoturisme, dar nevoia este destul de mare. Practic se merge pe același sistem de subfinanțare. Ori, nu poți să-i spui polițistului că-i sunt luați 40% din bani dar, pe de altă parte, va primi 5%. Cinci procente la un salariu de 1900 de lei este nimica toată”, a afirmat liderul sindical care a precizat că problematica, în integralitate, a fost expusă și ministrului de Interne, Carmen Dan. „Nu a existat însă un rezultat concludent”, a conchis Florin Bălan. La mitingul de protest din data de 24 martie sunt așteptați să participe aproximativ 15.000 de polițiști.