19.04.2018 01:20

Polițiștii dâmbovițeni, cu ochii pe „tăietorii de lemne”

Polițiștii dâmbovițeni, cu ochii pe „tăietorii de lemne”
Galerie foto

❚ Ieri, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, comisar șef de poliție Danil Zepiși, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat activitatea poliției dâmbovițene în domeniul piscicol și în zona silvică

ANA MARIA POPESCU

 


 

Polițiștii dâmbovițeni sunt cu ochii pe braconierii din domeniul piscicol, dar și pe infracțiunile care se produc în zona silvică! Ieri, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, comisar șef de poliție Danil Zepiși, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat activitatea poliției dâmbovițene în aceste domenii. Ca urmare a problemei naționale privind criza lemnului de foc, criză care există în toate județele, inclusiv în Dâmbovița, se pare că s-a înmulțit și numărul celor care comercializează lemne din pădurile județului fără autorizație și documente legale, motiv pentru care polițiștii au intensificat controalele în teren pe această linie, iar numărul celor prinși pe picior greșit depășește deja câteva sute. Potrivit șefului IPJ Dâmbovița, în primele trei luni ale acestui an, polițiștii au aplicat aproape 250 de sancțiuni contravenționale a căror valoare depășește 350.000 lei și au confiscat în jur de 1600 de metri cubi de material lemnos și aproape 100 de metri cubi de cherestea. „Captura” a fost considerabil mai mică în ceea ce privește domeniul piscicol, polițiștii depistând în ultima lună doar 10 braconieri piscicoli, care au primit amenzi în valoare totală de 10.000 lei. „În ultima lună din trimestrul unu am realizat acțiuni de combatere a braconajului piscicol și s-a realizat confiscarea unei cantități de 263 de kilograme de pește și a trei unelte de pescuit. De asemenea, s-au aplicat și zece sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 lei. În ceea ce privește domeniul silvic, care reprezintă o preocupare constantă a polițiștilor dâmbovițeni, vreau să vă informez că pentru neregulile descoperite au fost aplicate 248 de sancțiuni contravenționale a căror valoare este de 356.100 lei și au fost confiscați 1586,63 metri cubi de material lemnos și 97,6 metri cubi de cherestea. De asemenea, au fost întocmite 96 de dosare penale în cadrul cărora s-au efectuat cercetări față de 23 de persoane, împotriva a trei dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive. În continuare, desfășurăm activități în domeniu, împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi, Direcția Silvică Dâmbovița, Garda Forestieră și Garda de Mediu Dâmbovița”, a declarat comisar șef de poliție Danil Zepiși, șeful IPJ Dâmbovița.