28.04.2015 00:16

Poliția, sesizată în cazul asfaltului spart de Distrigaz

Poliția, sesizată în cazul asfaltului spart de Distrigaz
Galerie foto

❚ Chemată la fața locului de primarul interimar al municipiului, Cristian Stan, revoltat că societatea Distrigaz s-a pus pe stricat fără autorizație, Poliția Locală a întocmit dosar de infracțiune pe care l-a înaintat către Poliția Municipiului Târgoviște

comunicat de presă


Referitor la faptul că în data de 21.04.2015, Distrigaz a spart asfaltul pe Bulevardul I.C. Brătianu, potrivit Legii nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, se vor lua măsuri conform Legii 50/1991, republicată, art. 24, lit. a): Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte: a) executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3, alin (1), lit b), c), e) si g), cu excepțiile prevăzute de lege.

Poliția Locală Târgoviște va îndrepta dosarul către Poliția Municipiului Târgovi ște, instituție abilitată să ia măsurile ce se impun. Poliția Locală Târgoviște Vă reamintim că săptămâna trecută, primarul interimar Cristian Stan a chemat Poliția Locală după ce Distrigaz s-a trezit că mai are de făcut lucrări în zona celor două sensuri giratorii, la intersecția Bulevardelor Tudor Vladimirescu cu Regele Carol I.

Edilul a dat ordin ca furnizorul de utilități să repare ce a stricat, după un plan de reparații întocmit de dirigintele de șantier. Bulevardul Tudor Vladimirescu, pe care s-au turnat trei straturi de asfalt în cadrul proiectului european de la Târgoviște, a fost spart fără ca Distrigaz să aibă autorizație de la primărie, dar cu justificarea că... acum au avut bani de investiții.