18.01.2018 00:25

Poliția Dâmbovița: bilanț consistent

Poliția Dâmbovița: bilanț consistent
Galerie foto

❚ S-a intervenit la 13 posturi de poliție din județ, care necesitau reparații urgente ❚ Infracționalitatea a scăzut cu 8,7% față de anul 2016 ❚ Au fost elaborate și puse în aplicare nouă programe, unul inițiat la nivel național și altul la nivel local

VIRGIL VOINESCU

 


 

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița, cms. șef de poliție, Danil Zepiși, a susținut ieri o conferință de presă pentru a prezenta punctual aspecte din activitatea instituției din anul trecut (2017), dar și pentru ca expunerile realizate să se constituie în exemple care să conducă în continuare la prevenirea și combaterea infracționalității. Principalul obiectiv al discuției l-a constituit îndeplinirea indicatorilor: siguranța cetățeanului în domeniile protejării persoanei, protejării patrimoniului, siguranța stradală și siguranța rutieră, prevenirea și combaterea infracționalității, prevenirea și combaterea macrocriminalității, în special a criminalității economico- financiare și corupției, precum și dezvoltarea capacității administrative și operaționale a instituției, respectiv asigurarea resurselor financiare, materiale și umane.

Infracționalitatea, în scădere

Șeful IPJ Dâmbovița a declarat cu acest prilej că la finalul anului trecut s-a constatat o scădere a infracționalității sesizate cu peste 1300 de infracțiuni, ceea ce înseamnă, conform cms. șef de poliție, Danil Zepiși, o scădere de 8,7% față de anul 2016. „În anul analizat, Poliția Județeană Dâmbovița s-a axat pe îndeplinirea principalului obiectiv al ei, respectiv siguranța cetățeanului”, a subliniat șeful IPJ Dâmbovița. „Anul trecut, am reușit să facem acțiuni de reparare a 13 posturi de poliție care necesitau reparații urgente, respectiv Bilciurești, Butimanu, Costești din Vale, Finta, Odobești, Văleni Dâmbovița, Iedera, Braniștea, Potlogi, Șotânga, Răzvad, Băleni și Pucheni, dar și la Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, la Poliția Municipiului Târgoviște, Serviciul de Acțiuni Speciale, precum și la sediul Serviciului Transporturi Feroviare Dâmbovița de care ne ocupăm tot noi. Totodată, am primit în rândurile noastre un număr de 80 de cadre, dintre care doi ofițeri absolvenți ai Acadmiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București, 17 agenți care au urmat cursurile Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina, iar 61 de agenți de poliție au fost încadrați din sursă externă. De asemenea, a fost îmbunătățit cu 10 autovehicule noi”, a mai spus cms. șef de poliție Danil Zepiși cu precizarea că, în ciuda acestei noi investiții, încă „peste 50% din parcul auto al IPJ Dâmbovița are autovehicule fabricate în anii 2005- 2006-2007, deci destul de vechi”, astfel încât se impune încă înlocuirea unei părți din acest parc și cu precădere în mediul rural, unde problemele sunt cele mai mari. În ceea ce privește prevenirea criminalității, anul trecut, au fost elaborate și puse în aplicare nouă programe, unul inițiat la nivel național și altul la nivel local, primul vizând prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și respectiv prevenirea delincvenței juvenile și victimizarea minorilor. Șeful IPJ Dâmbovița a spus că în cadrul acestor programe au fost organizate, cu 13 parteneri, 78 de întâlniri cu grupuri țintă și 31 de activități de informare și au fost distribuite sute de afișe și flyere, beneficiind de activitățile preventive 7894 de persoane, iar în cadrul celui de-al doilea program s-au organizat 367 de întâlniri cu grupuri țintă și 31 de activități stradale, beneficiari ai programului fiind 13800 de persoane. În plus, a spus că polițiștii au mai participat la 23 de întâlniri ale Comisiei Județene pentru protecția Copilului și au efectuat peste 20 de deplasări în comunitate, în rândul familiilor cu risc victimal și a precizat că în acest program s-au implementat și o serie de proiecte, respectiv de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor: «Atenție! E viața ta!», «Dincolo de aparențe» și «Împreună putem schimba lumea». Reuniunea cu presa a mai cuprins aspecte privind siguranța rutieră, siguranța în școli, rezultatele acțiunilor derulate de polițiști în perioada sărbătorilor de iarnă și o expunere privind ocuparea unor posturi vacante prin încadrare din sursă externă și reîncadrare.