13.03.2023 00:17
Polițiștii, la școală

Galerie foto
*Polițiștii au discutat cu cei mici despre faptele de violență sau bullying și modalitățile de prevenire a acestora
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, alături de polițiștii de la Serviciul Rutier și Compartimentul de analiză și Prevenire a Criminalității, au organizat, în data de 9 martie a.c., o activitate informativ preventivă, la Școala Gimnazială „Matei Basarab” din municipiul Târgoviște.
Polițiștii au discutat cu cei mici despre faptele de violență sau bullying și modalitățile de prevenire a acestora. Pe lângă discuțiile inițiate pentru prevenirea victimizării minorilor, polițiștii au urmărit și formarea în rândul școlarilor a unui comportament rutier responsabil, bazat pe cunoașterea și respectarea regulilor de circulație.
În plus, pe un traseu special amenajat, cei mici au avut posibilitatea de a exersa alături de polițiști regulile de circulație. De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost alături de elevii de la Școala Generală nr. 4 din Moreni, unde au răspuns întrebărilor copiilor și au discutat cu aceștia despre prevenirea faptelor de bully-ing sau violență.
În cadrul activității elevii au avut și posibilitatea de vedea dotarea și echipamentele polițiștilor. Astfel de activități vor fi organizate în continuare, siguranța copiilor fiind o prioritate a polițiștilor.