01.09.2014 00:21

Podul peste Cricov, la prima reparație capitală în 60 de ani

Podul peste Cricov, la prima reparație capitală în 60 de ani
Galerie foto

❚ Lucrările de peste 20 miliarde lei vechi, fonduri europene în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare de la Moreni, au fost realizate de asocierea de firme SC Cast SRL și SC Paulus SRL din Ploiești ❚ Podul – care nu a mai suferit nici un fel de reparație, consolidare sau modernizare în cei 60 de ani de când a fost construit – este gata de inaugurare

ANA MARIA POPESCU

 


 

După câteva luni de la demararea proiectului, lucrările la podul peste râul Cricov, din localitatea Moreni, au ajuns în punctul de finalizare. Construit în anul 1951, podul peste râul Cricov, din zona centrală a municipiului Moreni, se află la prima reparație capitală din cei peste 60 de ani de existență.

 

În mai bine de șase decenii de când a fost construit podul, care leagă cele două laturi ale municipiului Moreni, nu a suferit nici un fel de reparații, însă anul acesta a fost consolidat, reabilitat și modernizat în întregime cu fonduri europene.

S-au cheltuit peste 20 de miliarde lei vechi pentru repararea și modernizarea acestui pod amplasat pe traseul Drumului Județean 720, iar autoritățile locale de la Moreni se declară mulțumite de calitatea lucrărilor realizate de asocierea de firme SC Cast SRL din Bănești și SC Paulus SRL din Ploiești.

Podul este la faza de montare balustrade

Proiectul de reabilitare, consolidare și modernizare a podului peste râul Cricov se înscrie în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, implementat cu fonduri europene de administrația locală de la Moreni. Constantin Dinu, primarul municipiului, a declarat: „Se termină lucrările la podul amplasat pe traseul Drumului Județean 720, peste râul Cricov, cel care leagă cele două laturi ale municipiului. Podul este asfaltat, se montează balustradele de protecție atât pentru calea de rulare, cât și pentru pietoni. Așadar, acest pod este terminat, vom stabili în zilele următoare ziua în care vom inaugura această lucrare”. Podul are o lungime totală de 104,03 metri, cu o lungime a suprastructurii de 83,10 metri. Lățimea totală a podului este de 15,50 metri, cu o parte carosabilă de 9,20 metri, atât cât au și străzile adiacente și două trotuare a câte 2,90 metri.