22.08.2018 00:20

Pod și drum distruse de ape

Pod și drum distruse de ape
Galerie foto

*„Avem un pod pe care nu se mai poate circula decât pietonal, un pod distrus și mai avem un drum de acces la proprietăți, care din 430 de metri, cât figurează în domeniul public, 130 de metri sunt prăbușiți în apă, în trepte”, a precizat primarul comunei Valea Lungă, Emil Negru

*„Sperăm ca, la o rectificare de buget, să se aibă în vedere și drumul prăbușit în apă”, a semnalat primarul comunei Valea Lungă, Emil Negru, în cadrul unei conferințe de presă de la PSD Dâmbovița

 

Violeta Stanciu


 

Ploile torențiale din această vară au provocat pagube destul de însemnate Unității Administrativ Teritoriale ( UAT) Valea Lungă, localitate situată în nord–estul județului Dâmbovița, aproape de limita cu județul Prahova, în valea Cricovului Dulce.

Estimate la circa 1.700.000 de lei, pagubele cele mai importante constatate, la fața locului, de comisia specială a ISU constă în distrugerea unui pod, pe care nu se mai poate circula decât pietonal, dar și a unui drum de acces la gospodăriile oamenilor, care s-a prăbușit în apă.

„Ploile torențiale au făcut prăpăd”

„În ultima perioadă, ploile torențiale au făcut prăpăd în comuna Valea Lungă. Comisia Comună a ISU a făcut și o evaluare a pagubelor care se ridică la 1.700.000 de lei. Avem un pod pe care nu se mai poate circula decât pietonal, un pod distrus și mai avem un drum de acces la proprietăți, care din 430 de metri, cât figurează în domeniul public, 130 de metri sunt prăbușiți în apă, în trepte. Debitele au fost foarte mari. În ziua respectivă, cei de la Apele Buzău ne-au spus că cifra s-a învârtit la 140 litri pe metru pătrat ceea ce înseamnă foarte mult. Podul, care blochează accesul auto către 25 de gospodării, a fost prins într-o hotărâre de guvern, ca să se poată construi în cel mai scurt timp posibil. Cu 350.000 de lei cred că se poate reface podul respectiv. Sperăm ca, la o rectificare de buget, să se aibă în vedere și drumul prăbușit în apă”, a semnalat primarul comunei Valea Lungă, Emil Negru, în cadrul unei conferințe de presă de la PSD Dâmbovița.