06.04.2020 17:14

PNL Târgoviște: Apel pentru susținerea mediului de afaceri local

 PNL Târgoviște: Apel pentru susținerea mediului de afaceri local
Galerie foto

*„Este momentul de solidaritate la nivel național, dar este și momentul de solidaritate la nivel local, să ajutăm mediul de afaceri târgoviștean, să ajutăm producătorii din Târgoviște”

 

Președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu a susținut astăzi prima sa conferință de presă în sistem online în cadrul căreia a vorbit despre situația actuală în care se află țara, și implicit județul Dâmbovița, din cauza pandemiei Covid 19! După ce a făcut o scurtă prezentarea a măsurilor economice luate de Guvernul României pentru susținerea sistemului sanitar, dar și a mediului de afaceri în actuala stare de urgență, liderul liberal a făcut un apel către târgovișteni și dâmbovițeni pentru susținerea mediului de afaceri local. Acesta îi îndeamnă pe locuitorii Târgoviștei să-și cumpere produsele alimentare de la magazinele de cartier, din imediata vecinătate, de la micii producători locali, pentru a susține astfel locurile de muncă și afacerile mici care sunt și cele mai lovite în această perioadă critică.  

„Trebuie să înțelegem că lucrurile le rezolvăm noi aici în România, că suportul UE este cu adevărat important și este prezent. Trebuie să înțelegem că mâncarea este suficientă atât în supermarketuri cât și în depozite, că România este o țară cu una din cele mai bune producții agricole la nivel european care  are capacitatea să-și susțină locuitorii pentru o bună perioadă de timp... Trebuie să înțelegem că Guvernul are bani, o parte din ei i-a împrumutat în primele luni ale anului, chiar la dobânzi negative, iar în acest moment are capacitatea de a plăti pensiile, salariile și ceea ce trebuie plătit în sistemul sanitar. A venit Guvernul României cu niște măsuri concrete de sprijinire a mediului privat, de sprijinire a angajatorilor și a angajaților prin acest șomaj tehnic. Este o oportunitate folosită în acest moment de aproape un milion de angajați și credeți-mă... este benefică.

Pe de altă parte Guvernul României a reușit împreună cu Banca Națională și cu băncile care își desfășoară activitatea în România să vină cu acest sistem de amânare, pe o perioadă de maxim nouă luni, a ratelor la bancă. Este pentru prima oară când băncile, din punctul meu de vedere, vin cu picioarele pe pământ și sprijină activ persoanele fizice și persoanele juridice (...).  UE a venit în sprijinul României cu 1,1 miliarde de euro, bani care se duc către sistemul de sănătate și către mediul privat pentru sprijinirea firmelor românești și către angajați (...).  Trebuie să privim adevărul în față, este pentru prima oară când un guvern român se bate cu o asemenea criză, este pentru prima dată când trebuie să reacționăm prompt la niște lucruri cu care nu am fost obișnuiți înainte. Este pentru prima dată când măsurile trebuie luate într-un timp foarte scurt nefiind pregătiți pentru această treabă...

Pentru a sprijini mediul de afaceri local îi sfătuiesc pe concetățenii mei să meargă și să cumpere de la magazinele mici de cartier. În primul rând că nu vor  mai fi nevoiți să se deplaseze până la hipermarketurile din centru, pe o distanță lungă, iar pe de altă parte îi ajută pe cei care au business-uri în Târgoviște, oameni de afaceri care trăiesc din acel mic magazin, care la rândul lor plătesc salarii pentru vânzătorii angajați acolo, plătesc taxe și impozite locale. Este momentul de solidaritate la nivel național, dar este și momentul de solidaritate la nivel local, să ajutăm mediul de afaceri târgoviștean, să ajutăm producătorii din Târgoviște. În zona legumicolă din Cartierul Matei Voievod, în Sârbi, acolo sunt foarte mulți producători de legume, să-i ajutăm să-și vândă marfa în piețe sau pe canalele online. Oamenii aceștia au nevoie de suportul nostru, trebuie să fim aproape de ei. Pe de altă parte banii pe care îi avem să-i cheltuim cu grijă în economia locală și dacă mergem să cumpărăm anumite lucruri să le cumpărăm de la firme din Târgoviște. Numai împreună vom trece peste această criză și împreună vom reuși să ne susținem unii pe alții”, a declarat președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu.