21.06.2017 00:18

PNL spune "pas" moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu

PNL spune
Galerie foto

❚ Președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu, a transmis mesajul conducerii centrale a partidului, acela că parlamentarii liberali vor participa la ședința în care se va dezbate moțiunea, dar vor părăsi sala de plen la momentul votului ❚ „Nu dorim să fim părtași la acest meci intern al PSD, un meci care ne aduce numai deservicii atât pe plan național, dar mai ales international. (…) Eu cred că nu trece moțiunea”, a declarat președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu ❚ În ceea ce privește speculațiile potrivit cărora mai mulți senatori și deputați liberali vor vota totuși alături de social-democrați, președintele PNL Dâmbovița a declarat: „Președintele Orban are încredere în parlamentarii PNL, pentru că altfel nu vor mai fi parlamentari PNL”

ANA MARIA POPESCU


Liberalii au anunțat că nu se vor implica în războiul intern din PSD, îi lasă pe social democrați „să-și spele rufele în familie” și, în consecință, nu vor participa la votul de azi (21 iunie a.c.) pe moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu, a transmis mesajul conducerii centrale a partidului, acela că parlamentarii Partidului Național Liberal vor participa la ședința în care se va dezbate moțiunea, dar vor părăsi sala de plen la momentul votului. Liberalii susțin că ceea ce se întâmplă în momentul de față este demn de Cartea Recordurilor și că nicăieri în lume nu s-a mai întâmplat ca un guvern să fie „răsturnat” de propriul partid. Cu toate acestea, liderul liberalilor dâmbovițeni, Marius Caravețeanu, susține că este normal ca un Guvern să plece acasă dacă nu mai are susținerea partidului care l-a adus în fruntea țării.

„Ceea ce se întâmplă la nivel național, putem spune că este demn de Cartea Recordurilor, partidul care a obținut, ce-i drept, un rezultat foarte bun la alegeri își răstoarnă propriul Guvern printr-o moțiune de cenzură. Este un lucru cred că nemaiîntâlnit, dacă nu rar întâlnit, în politica mondială. Din consultările pe care le-am avut cu conducerea Partidului Național Liberal, colegii noștri parlamentari vor participa la dezbaterea moțiunii, dar nu vor participa la votul pentru această moțiune. Nu dorim să fim părtași la acest meci intern al Partidului Social Democrat, un meci care ne aduce numai deservicii atât pe plan național, dar mai ales internațional. În urmă cu ceva timp, aflam că Guvernul Grindeanu este cel mai bun guvern din perioada postdecembristă, dar se pare că domnul Darius Vâlcov, în urma analizei pe care a făcut-o la nivelul ministerelor, a constatat într-un timp relativ scurt că multe dintre punctele aflate în programul de guvernare nu s-au putut realiza. Acest lucru nu trebuia să-l facă domnul Darius Vâlcov, îl știam cu toții, noi spunem de foarte multă vreme acest lucru atât la nivel județean, cât și la nivel național. O părere personală, Guvernul Grindeanu trebuie să plece acasă și spun acest lucru pentru că nu a ajuns acolo în urma unui examen sau a unui concurs, ci a ajuns susținut de un partid politic. Din păcate și cei care s-au strâns în jurul lui Grindeanu încearcă o perpetuare a crizei care s-a născut la nivel național, criză care ne aduce numai dezavantaje, așa cum spuneam, pe plan național, dar mai ales internațional. Mai mult decât atât, ceea ce se întâmplă astăzi, și anume negocieri între PSD și UDMR privind unele favoruri care se doresc a fi obținute de această formațiune politică, denotă și mai mult disperarea în care se găsește astăzi PSD... O să spun și un citat al președintelui Orban la adresa premierului Grindeanu: «Dacă pune mai presus de interesele sale personale, meschine, interesele fundamentale ale națiunii române, nu poate altceva decât să-și dea demisia pentru a rupe lanțul care leagă parlamentarii PSD de trocul politic făcut de Dragnea cu cei de la UDMR». (...) Eu cred că nu trece moțiunea”, a declarat președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu.

În ceea ce privește speculațiile potrivit cărora mai mulți senatori și deputați ai Partidului Național Liberal vor vota totuși alături de social-democrați, președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu, susține că, dacă se va întâmpla acest lucru, aceia care vor vota moțiunea de cenzură nu vor mai rămâne parlamentari liberali. „Biroul Executiv Național a stabilit, parlamentarii vor participa la dezbaterea moțiunii, dar nu vor participa la vot. Președintele Orban are încredere în parlamentarii PNL, pentru că altfel nu vor mai fi parlamentari PNL”, a subliniat liderul liberalilor dâmbovițeni.