19.01.2017 00:20

PNL Dâmbovița se pregătește de alegeri interne

PNL Dâmbovița se pregătește de alegeri interne
Galerie foto

❚ Cum PNL se pare că este un partid condus, în virtutea inerției, atât la centru cât și în teritoriu, de tot felul de „personaje” numite și mai puțin alese, iar rezultatele acestei stări de fapt s-au văzut atât la alegerile locale, cât și la parlamentare, liberalii se gândesc din nou la alegeri, dar de data aceasta la cele interne ❚ „Obiectivul PNL este ca această toamnă să ne găsească așezați, cu un partid cu conducere aleasă, capabilă să ducă o luptă de opoziție corectă și coerentă cu PSD”, a declarat președintele interimar al PNL Dâmbovița, Cezar Preda

VIOLETA STANCIU


Prezent la Târgoviște la prima conferință de presă a partidului din acest an, președintele interimar al PNL Dâmbovița, deputatul Cezar Preda, a făcut, la insistențele mass media, o analiză personală cu privire la pierderea usturătoare suferită de liberali la recentele alegeri parlamentare.

„Noi am pierdut alegerile pentru că nu am avut un vârf, un lider alături de noi care să ducă un program al partidului și să-l spună cetățenilor. Aceasta este analiza mea. Noi nu am propus românilor ceva... Nu am venit cu un program adevărat. Dl Cioloș nu a stat alături de noi, așa cum credeam noi că trebuie să stea”, a declarat recent, la Târgoviște, președintele interimar al PNL Dâmbovița, Cezar Preda.

La începutul lunii februarie, se va fixa calendarul alegerilor

Și cum PNL se pare că este un partid condus, în virtutea inerției, atât la centru cât și în teritoriu, de tot felul de „personaje” numite și mai puțin alese, iar rezultatele acestei stări de fapt s-au văzut atât la locale cât și la parlamentare, liberalii se gândesc din nou la alegeri, dar de data aceasta la cele interne.

„La sfârșitul acestei luni, va fi prima întâlnire cu președinții de organizații, se vor face o evaluare și un schimb eficient de opinii asupra modului în care vedem aceste alegeri, de sus în jos, de jos în sus, vom vedea care este calendarul. Imediat după aceea ne vom întâlni cu grupurile parlamentare și apoi în Biroul Permanent vom fixa, la începutul lunii februarie (respectiv pe 1-3 februarie a.c.), calendarul alegerilor. Obiectivul PNL este ca această toamnă să ne găsească așezați, cu un partid cu conducere aleasă, capabilă să ducă o luptă de opoziție corectă și coerentă cu PSD și de fapt cu promisiunile PSD”, a conchis președintele PNL Dâmbovița, Cezar Preda.