29.12.2017 00:20
Plugușorul 2018
GEORGE COANDĂ
Aho, aho, ai mei fârtați,
Stați pe-aproape și luați
Parte la astă urare
De la mic și pân’ la mare,
De la prunc la barbă albă
- Vârstele se-adună-n salbă -
Și-ascultați ce am de zis
(Nu am ghes de vreun prezis)
Că în țară nu-i de bine,
Zilele nu ni-s senine,
Încă bâjbâim prin ceață,
Și speranțele ne-ngheață
Într-o așteptare grea
Tot strângând pe la curea,
Că trecu amar de vreme
Încurcați în calpe scheme
De guvernele năuce
Că ne-au oferit năluce
De promisiuni deșarte
Ce nu ne-au împins departe,
Și batem pasul pe loc
Arși de-al dezbinării foc.
Două mii șaptesprezece-i dus
Și neamul ne e răpus.
Hai, pocniți din bici vârtos
Peste ăst meleag mănos,
Că-ntr-un viitor, nepoții
Fi-vor făurari ai sorții.
Anul încheiat acum
Trecu iute, ca un fum
Început c-o daraveră
Motiv, măre, de zaveră,
Că fu ghinion, măi frate,
De luă pe scuturate
Guvernul lui dom’ Grindeanu
Ot Caraș-Severineanu’.
Ordonanța treișpe fuse
Junghiul însoțit de tuse,
Doar c-avem o bănuială
Și-o declar fără sfială
Că haștag rezist nu este
O romantică poveste,
Ci o oaste soroșistă
Care, huiduind, persistă
Să bage haos în țară
România ca să piară.
Dar românii ce văzură
De-ntrecu orice măsură?
Frunză verde de mohor
Pe post de agitator
Herr Iohannis fuse-oleacă
Instigând în roșă geacă.
Hai, zvoniți din zurgălăi
Peste șesuri, peste văi,
Și-om scăpa de fals Rezist
Că-i mai mult moft userist!
Da’ mai fu ceva cu haz:
O schimbare de macaz
Chiar la PSD-n ogradă,
Care-a hotărât să-și radă
Propriul său guvern. Măi vere,
Ce mai vaet, ce durere!
Moțiunea de cenzură
A fost o grea lovitură
Ce și-a dat-o drept în plex
Ca un autoreflex
Și-au rămas românii mască
Cum partidu’ se demască
Cu problema lui eternă
De digestie internă,
Cu scandaluri intestine
Ce n-au fost deloc puține
Băgate-n ventilator
De opoziție, cu spor!
Herr Iohannis nu se lasă,
Cai troieni îi vâră-n casă,
Dar nici el nu are snagă
Un „guvern al meu” să-și tragă
Că Partidu-i Liberal
E viteaz mai mult oral
Național cu greu mai este,
Mulți de-ai lui sunt de poveste.
Hai, flăcăi, urați cu spor
Mai cu vlagă, mai cu dor,
Să-și revină țara-n fire
În Unire și iubire!
Vom serba, deci, Centenarul
Celei Mari Uniri – ce darul
De la Domnul fu, când ne-am
Zidit Țară pentru neam
Între strămoșești hotare,
Măre, România Mare.
Și Două mii optsprezece,
Sper, zadarnic nu va trece
Și clasa politică
Zis paleolitică
Poate va ieși din peșteri
Fiindcă se jură că-n creșteri
De atâta bunăstare
E salariul mic mai mare.
Amețind iar națiunea
Că nu fi-va ficțiunea
Unei bunăstări... sărace
Într-o țară care zace
Dar speranța, cum se știe,
Moare ultima, bădie.
Cum în zare-i Centenarul
Poate-uniți vom bea Cotnarul
Punând mână de la mână
Toți cu inima română
Să cinstim Patria Mamă,
Doară ei îi da-vom seamă,
Nu la alte Porți Înalte,
Ce ne umilesc încalte
De pe Potomac și Rin.
Că ne-au umplut de venin.
Hai, urați cu voinicie,
Trageți plug de rodnicie
Peste plaiul românesc
Din vechime strămoșesc
Să scăpăm de sărăcie
Și de-atâta dușmănie
Și la anu’ care vine
Să ne fie, Doamne, bine!