16.07.2021 00:09

Play-off și play-out la Ligii a 3-a

Play-off și play-out la Ligii a 3-a
Galerie foto

❚ Spre deosebire de anii trecuți, sistemul competițional va fi diferit, iar noul sezon va fi împărțit în trei faze ❚ În play-off se va juca în format tur – retur - tur, urmând a se disputa nouă etape, în timp ce în play-out se va juca doar tur - retur, în total vor fi de disputat zece etape ❚ Județul nostru va fi reprezentat în noua ediție a Ligii a 3-a de Flacăra Moreni și FC Pucioasa, iar echipele conduse de Gabi Paraschiv, respectiv Nicu Croitoru, vor fi repartizate cu siguranță în aceeași serie ❚ Pucioasa s-a reunit încă de la începutului acestei luni, în timp ce Gabi Paraschiv nu a sunat încă reunirea la Moreni

 

COSMIN SAVA


La finalul lunii mai, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat data la care va începe noul sezon de Liga a 3-a. Astfel, ediția 2021-2022 la nivelul eșalonului de bronz al fotbalului românesc va începe la finalul lunii august, pe data de 28, iar la startul competiției vor fi 100 de echipe, împărțite în 10 serii de câte 10 echipe. Spre deosebire de anii trecuți, sistemul competițional va fi diferit, iar noul sezon va fi împărțit în trei faze. În prima se va disputa sezonul regular, care va fi tur-retur, iar echipele vor disputa 18 meciuri. Baraj pentru promovare La finalul primei faze, pe baza clasamentului, primele patru echipe vor intra în play-off, iar celelalte șase vor merge în play-out. În play-off se va juca în format tur – retur - tur, urmând a se disputa nouă etape, în timp ce în play-out se va juca doar tur - retur, în total vor fi de disputat zece etape. După finalul celei de-a doua faze, se vor disputa două runde de baraj, la care vor participa 20 de echipe, primele două clasate din fiecare serie. În runda semifinală se vor juca zece meciuri, iar mai apoi, în runda finală, se vor disputa cinci partide, la finalul cărora se stabilesc echipele ce vor evolua în Liga a 2-a în sezonul 2022-2023.Vor retrograda în Liga a 4-a ultimele două clasate din play-out-ul fiecărei serii, împreună cu formația de pe locul 4 din play-out, cu cea mai slabă linie de clasament. Două echipe dâmbovițene în Liga a 3-a Județul nostru va fi reprezentat în noua ediție a Ligii a 3-a de Flacăra Moreni și FC Pucioasa, iar echipele conduse de Gabi Paraschiv, respectiv Nicu Croitoru, vor fi repartizate cu siguranță în aceeași serie. În stagiunea precedentă, formația din Pucioasa s-a clasat pe locul 6, cu 28 de puncte, iar Flacăra a fost o poziție mai jos, pe locul 7, cu 22 de puncte. Cele două grupări mai au aproximativ o lună și jumătate la dispoziție pentru a pregăti noul sezon. FC Pucioasa s-a reunit încă de la începutului acestei luni, în timp ce Gabi Paraschiv nu a sunat încă reunirea la Moreni.