27.08.2019 00:15

Plătitori buni în comuna Voinești

Plătitori buni în comuna Voinești
Galerie foto

*„Ne aflăm la sfârșitul lunii august, iar nivelul de încasare este între 65-70%, ceea ce putem spune că este destul de bun”, a precizat primarul Sandu Gabriel Dănuț

* Evident, ca în fiecare comună, există și restanțieri care fie au amenzi neplătite, fie pur și simplu nu s-au prezentat la timp pentru obligațiile fiscale

 

Ștefan Khalil


Autoritățile locale din comuna Voinești sunt mai mult decât mulțumite de seriozitatea contribuabililor din localitate! Potrivit declarațiilor făcute de către edilul din Voinești Sandu Gabriel Dănuț, până în acest moment, nivelul de încasare al taxelor și impozitelor este de 65-70%. Atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice își achită taxele obligatorii în termenul legal. Evident, ca în fiecare comună, există și restanțieri care fie au amenzi neplătite, fie pur și simplu nu s-au prezentat la timp pentru obligațiile fiscale. Cu toate acesta, media de încasare anuală în comuna Voinești este de 90%. „Suntem mulțumiți pentru faptul că cetățenii noștri vin la timp să-și achite taxele și impozitele, cei mai mulți dintre ei fac asta, mai sunt și persoane cu amenzi sau rău platnici care nu se încadrează la timp, dar asta este o problemă destul de des întâlnită în comunele din toată țara. Iată că ne aflăm la sfârșitul lunii august, iar nivelul de încasare este între 65-70%, ceea ce putem spune că este destul de bun. Ne așteptăm să crească până la final de an, pentru că noi ajungem de obicei la procentajul de 90% al încasărilor pe taxe și impozite”, a declarat Sandu Gabriel Dănuț, primarul comunei Voinești.