09.10.2019 00:18

Plata salariilor depinde de rectificarea Guvernului

Plata salariilor depinde de rectificarea Guvernului
Galerie foto

❚ „Despre salarii nu ar fi neapărat o problemă, pentru că oamenii din Primărie mai înțeleg, ideea este de persoanele cu handicap!” ❚ „Să știți că situația nu este numai la noi, este la toate orașele inclusiv la Primăria Târgoviște”, a precizat primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.

 

VIOLETA STANCIU


Foarte multe unități administrativ teritoriale din județul Dâmbovița depind de rectificarea bugetară de vineri, 11 octombrie, anunțată de premierul Viorica Dăncilă, pentru a-și putea plăti angajații! Salariile trebuiau să intre în plată încă din data de luni, 7 octombrie, deci la începutul acestei săptămâni, dar lipsesc resursele financiare... Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, ne-a declarat ieri că situația este destul de critică din acest punct de vedere și că, dacă rectificarea nu va avea loc, la acest sfârșit de săptămână, Primăria Pucioasa riscă să intre în colaps.„Sunt probleme foarte mari cu plata salariilor, nu sunt plătite și urmează acum... și persoanele cu handicap. Rectificarea a fost anunțată de d-na prim ministru pentru vineri, dar dacă nu se întâmplă vineri, intrăm în colaps. Deci este vorba de toată lumea... și de salariații primăriei... și de persoanele cu handicap. La fel sa întâmplat și cu voucherele de vacanță pe care trebuia să le dăm în luna septembrie. Noi am avut o promisiune de la Ministerul de Finanțe, eu am dialogat instituțional atât din partea Primăriei Pucioasa, cât și din partea Asociației Orașelor din România, pe care am reprezentat-o, din partea Comitetului Director, la toate dialogurile cu Ministerul de Finanțe și trebuia de o lună de zile, cel puțin, făcută rectificarea bugetară și alocarea banilor pentru UAT –urile care sunt în dificultate. De o lună și ceva tot așteptăm, acum se pare că va veni vineri... Dacă rectificarea nu are loc vineri, nu avem de unde să plătim salariile. Despre salarii nu ar fi neapărat o problemă, pentru că oamenii din Primărie mai înțeleg, ideea este de persoanele cu handicap! Să știți că situația nu este numai la noi, este la toate orașele inclusiv la Primăria Târgoviște”, a precizat primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana. Dacă Guvernul Dăncilă pică joi, în urma moțiunii de cenzură, se pare că situația nu va fi scăpată de sub control, pentru că Guvernul mai poate să emită hotărâri de guvern și în perioada de interimat. „În cazul în care va pica Guvernul, ei pot să mai emită hotărâri de guvern în cele 45 de zile de interimat. Aceasta este întrebarea pe care am pus-o și eu... și acesta este răspunsul pe care l-am primit”, a conchis Constantin Ana, edilul de la Pucioasa.