20.03.2017 00:25

Planuri sindicale pentru stoparea neregulilor din COS Târgoviște

Planuri sindicale pentru stoparea neregulilor din COS Târgoviște
Galerie foto

❚ Acțiunea, la care se dorește o participare de cel puțin o mie de oameni, se vrea a fi organizată în preajma unei zile cu simbolistică specială: 1 mai – Ziua Internațională a Muncii ❚ Mitingul vrea să atragă atenția în primul rând „asupra neregulilor care există în Combinat”, dar și să lanseze un apel public pentru modificarea de urgență a Legii insolvenței și a Legii siguranței naționale ❚ „Combinatul târgoviștean este «stână fără câini»; este în insolvență de trei ani și nici măcar acum nu au un program concret de reorganizare, nu se profilează serios că acele creanțe vor fi plătite creditorilor. În continuare, vor să se mai dea oameni afară, vor să încheie Contract Colectiv de Muncă în care salariatul să cedeze drepturi. Noi vedem lucrul acesta, dar suntem neputincioși pentru că legile sunt proaste”, a sintetizat situația liderul sindical Nicolae Dragodănescu

VIRGIL VOINESCU

 


 

În plină luptă sindicală pentru câștigarea reprezentativității sindicatului în cadrul Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgovi ște, liderul Sindicatului „Valahia” Târgovi ște, Nicolae Dragodănescu, președintele Confederației Naționale Sindicale (CNS) „Cartel Alfa” Filiala Dâmbovița, ne-a declarat că membrii de sindicat se gândesc la un miting de protest, cu cel puțin 1000 de oameni, care să aibă loc în Piața Tricolorului din Târgoviște. Acțiunea vrea să atragă atenția în primul rând „asupra neregulilor care există în Combinat” și, pornind de la aceasta, să lanseze un apel public pentru modificarea de urgență a Legii insolvenței în ideea de a limita „posibilitatea unei societăți de a administra afacerea în general și în particular la Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște, în condițiile în care în mod normal statul trebuia să administreze. Sunt multe probleme de pus la punct. De aceea vom cere în piața publică să se modifice Legea insolvenței, să nu mai permită administrarea, în cazul nostru unei societăți comerciale precum COS Târgoviște. De asemenea, să modifice legile de siguranță națională și atunci când o societate comercială este pusă pe «butuci», statul să poată interveni, să o reia în proprietate și eventual să facă o nouă privatizare. Sunt multe discuții. Acolo (n.r. la COS) sunt multe probleme. Există o stare de nemulțumire din cauza presiunilor continue făcute la adresa salariaților, mai ales asupra celor care deja s-au înscris în Sindicatul «Valahia». O parte a fost trimisă în 75%, dar după ce am sesizat Consiliul Național de Combaterea Discriminării, au început să-i cheme la serviciu”, ne-a declarat liderul Sindicatului „Valahia” Târgoviște, Nicolae Dragodănescu.

„Poate vom reuși să obținem sprijin și din partea clasei politice”

Biroul Executiv sindical și membrii de sindicat vor avea o adunare generală sindicală în care vor pune la punct toate detaliile necesare organizării mitingului și vor stabili, cel mai probabil, data protestului legată de Ziua Internațională a Muncii, 1 Mai.

„Totul va fi bine analizat și stabilit. Dorim ca oamenii să decidă în mod direct tot ce va privi acest protest. Ar fi bine să se sincronizeze cumva cu Ziua Muncii, pentru că semnalul va fi mai amplu și poate vom reuși astfel să obținem sprijin și din partea clasei politice. Acum, în ce privește Combinatul târgoviștean, este «stână fără câini»; este în insolvență de trei ani și nici măcar acum nu au un program concret de reorganizare, nici măcar acum nu se profilează serios că acele creanțe vor fi plătite creditorilor și nu se face nimic bun. În continuare, vor să se mai dea oameni afară, în continuare, vor să încheie Contract Colectiv de Muncă în care salariatul să cedeze drepturi. Noi vedem lucrul acesta, dar suntem neputincioși pentru că legile sunt proaste. Legea insolvenței trebuie modificată, Legea siguranței naționale, de asemenea. La fel așteptăm și o implicare a părții de administrare locală. Este singura soluție pe care noi o vedem și «Cartel Alfa» a spus-o de mult. Altfel, ne vom uita cum, una după alta, halele industriale vor fi puse la pământ și, din nefericire, nu vom mai avea Combinat”, a subliniat Nicolae Dragodănescu.