30.10.2020 00:17

Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr

Evanghelia de astăzi prezintă imaginea discrepantă a societăţii în care îşi găsesc loc cu toţii, şi cei săraci şi cei bogaţi, de la cei care duc un trai plin de lux până la cei care se scufundă în sărăcie. În Evanghelia după Luca (16,19-31), Mântuitorul ne pune înainte două personaje, omul bogat şi omul sărac. Este important de observat diferenţa extraordinară dintre aceste două personaje. S-ar putea spune că primul nu cunoaşte suferinţa, întrucât purta haine alese, şi se veselea în toate zilele sale, în chip strălucit, pe când al doilea, Lazăr, era un om nefericit, asupra căruia s-au abătut multe nenorociri. Pe lângă faptul că era sărac, Lazăr era şi bolnav, ceea ce îi îngreuna şi mai mult situaţia. Se poate concluziona uşor că viaţa era nedreaptă pentru unul în comparaţie cu celălalt. Însă Dumnezeul milei, al dreptăţii şi al iubirii de oameni nu rabdă această situaţie şi ne asigură de împlinirea dreptăţii divine în viaţa veşnică. Pilda aceasta devine cuvânt de mângâiere pentru toţi nefericiţii pământului. Şi Lazăr şi bogatul au murit. Din acest moment, toate diferenţele sociale se risipesc, deoarece toţi sunt egali în faţa morţii ,,împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul” (fragment din slujba înmormântării). Este important de menţionat că nu poziţia socială a influenţat starea sufletelor celor doi după moarte ci faptele lor. Sărăcia nu este o virtute, în măsura în care bogăţia nu este un păcat în sine, ci ele devin păcat sau virtute dacă nu ştim să ni le asumăm. Omul bogat ajunge în iad pentru că era nemilostiv nu pentru că era bogat. Lazăr ajunge în rai datorită faptului că îşi asumă starea fără să cârtească. El răbda de foame, şi nu osândea pe cei care chefuiau, nu judeca - aşa cum fac unii care, în necazurile lor. Iată de ce a fost dus în rai: nu numai pentru sărăcia lui, ci mai ales pentru aceste virtuţi ale lui cu totul dumnezeieşti. După moarte, se împlineşte dreptatea divină. Situaţia se inversează pentru amândoi. Bogatul care se veselea în chip strălucit, se chinuie, iar Lazăr care a suferit, se mângâie. Continuarea evangheliei are un rol pedagogic deosebit pentru ascultătorii săi. Domnul Hristos ne avertizează de faptul că sufletul nu îşi mai poate îmbunătăţii starea după moarte. Bogatul se chinuia atât de puternic, încât şi-ar fi dorit ca măcar să se bucure de atingerea unui deget ud pe limba sa. Această imagine prezintă disperarea prin care trece sufletul bogatului, care poate fi comparată cu disperarea săracului Lazăr, care şi-ar fi dorit să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Evanghelia ne mai spune că, după moarte, sufletul trăieşte şi îşi aduce aminte de toate faptele săvârşite în timpul vieţii pe pământ. Avem, deci, mărturia clară privind existenţa şi viaţa sufletului după despărţirea sa de trup, după moartea fizică a omului. Iar aceasta nu este o stare de nepăsare şi de indiferenţă ci sufletul se bucură de conştiinţă şi cunoştiţă şi poate comunica acolo cu alte suflete. Evanghelia din această duminică se încheie într-un mod profetic. Mântuitorul Iisus Hristos prezintă rugămintea bogatului, ca Lazăr să meargă şi să îi avertizeze pe cei din familia lui rămaşi pe pământ de starea lui chinuitoare. Această rugăciune rămâne fără răspuns deoarece credinţa trebuie să fie o adeziune liberă şi personală faţă de adevărul divin. Dumnezeu respectă libertatea omului de a alege între bine şi rău. Cel care nu crede de bunăvoie, nu ar crede nici dacă ar învia cineva din morţi. De aceea, cerem lui Dumnezeu să ne ajute să înţelgem importanţa vieţii în comuniune de iubire şi ajutor cu ceilalţi, pentru a ne bucura de fericirea vieţii veşnice.

Pr. Ichim Gabriel, Parohia Broşteni