02.05.2014 08:05

Petruța Iugulescu, apostrofată și la Șotânga

Petruța Iugulescu, apostrofată și la Șotânga
Galerie foto

❚ “Te-ai delegat singură la meci, ai venit și cu bărbatul, care lucrează la Chindia, pentru a-l ajuta pe colegul Gâlmencea”, i-au transmis cei din tribune ❚ Oficialii AJF Dâmbovița continuă reproșurile la adresa Petruței Iugulescu, pe care o taxează la sânge și îi vânează fiecare greșeală

 

COSTIN MIHAI


Soții Ionuț și Petruța Iugulescu au arbitrat în familie meciul dintre FCM II Târgoviște și FC Aninoasa, iar prestația lor a fost destul de bună. Nu la fel au gândit și gazdele, care au reclamat un penalty la Dragnea, considerând apoi că Ionuț a dictat ușor o lovitură de pedeapsă pentru vizitatori, cu scopul de a-i readuce în joc.

 

Cea mai contestată a fost însă Petruța, nimeni alta decât președintele Comisiei Județene de Arbitri, înjurată grosolan de spectatori, în special în prima repriză.

{GOOGLE_AD_BOX1}

“Te-ai delegat singură la meci, ai venit și cu bărbatul, care lucrează la Chindia, pentru a-l ajuta pe colegul Gâlmencea”, i-au reproșat cei din tribune.

Ar trebui evitate aceste delegări, care provoacă suspiciuni, dovadă acuzele venite din partea celor de la Șotânga.

 

Reproșuri în cascadă

Oficialii AJF Dâmbovița continuă reproșurile la adresa Petruței Iugulescu, pe care o taxează la sânge și îi vânează fiecare greșeală.

“Sună oamenii din județ să întrebe de delegări, pentru că mulți dintre ei nu au acces la internet în satele pe unde locuiesc. Unii vin special la Târgoviște să se intereseze la sediu, însă delegările nu mai sunt afișate nici măcar la avizier, după ce nu s-a mai ocupat Gligoraș. Cei de la echipe mai luau delegările din ziar, dar am înțeles că nu vrea Petruța să vi le dea, așa că oamenii pleacă acasă bombănind. Ați văzut că a delegat un jucător de la Lucieni să arbitreze propria echipă la Runcu? Ați mai văzut că l-a desemnat pe Nelu Năsăudeanu observator la un meci al băiatului său? E posibil ca fetele care au arbitrat duminică pe Odobești la Burduca, să petreacă sâmbătă alături de patronul primei echipe în discoteca de la Ziduri? La ultima ședință a Comisiei de Disciplină a Arbitrilor nici măcar nu a existat cvorum, judecând doar Viorel Orbeci, pentru că Șerban Necșulescu și Adrian Coman nu au fost prezenți. Plus că Petruța nu a ținut cont că 1 mai e considerată zi nelucrătoare, chemându-i pe arbitri la ședință, mulți dintre ei neavând nici măcar mijloc de transport pentru a ajunge la Târgoviște”.

Din păcate, nu putem afla răspunsurile Petruței Iugulescu, aceasta evitând dialogul cu noi.