29.05.2015 00:20

Peste 5000 de elevi dâmbovițeni își vor alege liceele

Peste 5000 de elevi dâmbovițeni își vor alege liceele
Galerie foto

❚ Absolvenții de gimnaziu vor completa Fișele de opțiuni împreună cu diriginții și părinții ❚ Recomandarea este ca fișele să cuprindă un număr cât mai mare de opțiuni, aceasta fiind o condiție necesară repartizării computerizate ❚ Din 22 iunie se dă startul Evaluării Naționale, a cărei medie contează 70% în media de admitere la liceu

VIRGIL VOINESCU


Peste aproximativ două săptămâni, peste 5000 de absolvenți ai claselor a VIII-a din județ va trebui să aleagă un liceu în care vor continua să învețe. Pentru clasele a VIII-a, cursurile școlare se încheie pe data de 13 iunie, iar în perioada 15-17 iunie vor avea loc înscrierile și completarea fișei de opțiuni în care vor fi trecute unitățile de învățământ liceal în care absolventul va dori să continue cursurile.

Potrivit metodologiei, în această Fișă de opțiuni, diriginții împreună cu elevii și părinții vor completa liceele în ordinea preferințelor, recomandarea fiind ca fișele să cuprindă un număr cât mai mare de opțiuni, aceasta fiind o condiție necesară repartizării computerizate. Evaluarea Națională va începe pe 22 iunie cu proba scrisă la Limba și literatura română, pe 23 iunie – unde este cazul – se va susține proba scrisă la Limba și literatura maternă, iar pe 24 iunie este programată proba scrisă la Matematică.

Afișarea rezultatelor preliminare va avea loc pe 26 iunie până la ora 16.00, iar în aceeași zi, până la ora 20.00, vor fi depuse contestații care trebuie soluționate în perioada 27-29 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie. Nota obținută la Evaluarea Națională contează în proporție de 70% în media de admitere, iar media din ultimii ani de gimnaziu – 30%.