18.07.2017 00:20

Pepenii nu mai sunt pe gustul dâmbovițenilor

Pepenii nu mai sunt pe gustul dâmbovițenilor
Galerie foto

❚ Comercianții susțin că marfa este românească și de calitate, prețul este mic, însă nu înțeleg de ce nu merge vânzarea ❚ Clienții, pe de altă parte, spun că au încercat pepenii, însă gustul lasă de dorit, așa că le-a pierit pofta să mai cumpere ❚ Mai mult, ei consideră că pepenii au fost forțați la coacere cu diverse substanțe, în detrimentul calității și al gustului

CORVIN DUMITRICĂ

 


 

Apăruți cu mult mai devreme decât în anii trecuți, pepenii au invadat piețele din județul Dâmbovița, dar și aproape fiecare colt de stradă. De exemplu, la Pucioasa, încă de la intrarea în piață pot fi observate grămezile de pepeni care își așteaptă potențialii cumpărători, numai că aceștia lipsesc cu desăvârșire. Comercianții spun că au marfă autohtonă, de calitate, iar prețul este mai mic decât anii trecuți și nu înțeleg de ce vânzările sunt atât de scăzute. Pe de altă parte, cumpărătorii îi contrazic și spun că pepenii nu mai au gustul pe care îl aveau în trecut și acest lucru a dus la scăderea dorinței de a-i achiziționa. ● „Avem pepeni de toate categoriile. Și verzi și galbeni, iar prețul este mai mic decât în anii trecuți. Nu înțelegem de ce vânzările merg atât de greu”. * „Sunt cele mai slabe vânzări din ultimii ani. Avem marfă multă, iar cumpărători puțini. Pe lângă cei pe care i-am adus la piață, mai avem foarte mulți pe câmp. Dacă vânzările vor merge tot așa, nu știu ce o să ne facem”. ● „Marfă multă, dar nu se vinde. Sunt de calitate, sunt pepeni din România, dar nu se vând. Vindem câțiva pe zi. Nu reușim să acoperim nici cheltuielile zilnice”. Pe de altă parte nici cumpărătorii nu sunt mulțumiți de ce găsesc pe piață. ● „Nu mai sunt pepenii așa cum erau în trecut. Nu mai au gustul pe care îl aveau anii trecuți. Păcat. Eu cumpăram mereu, dar acum nu prea mai cumpăr”. ● „Din păcate, pepenii care sunt acum pe piață nu mai au gustul din copilăria mea. Nu mai sunt așa cum îi știam eu. Nu mai cumpăr. Am cumpărat săptămâna trecută unul și m-am lămurit”. ● „Cred că folosesc tot felul de substanțe care duc la o coacere rapidă, dar afectează gustul. Nu mai au gust. Nu mai sunt așa cum erau când eram copil. În asemenea condiții, să nu se mire că nu mai sunt vânzări. Să revină la a cultiva așa cum cultivau în trecut și să vedeți că o să crească și vânzările”. În aceste condiții, zilnic sunt aruncate zeci de lubenițe, iar vânzătorii spun ca anul acesta au înregistrat pierderi destul de mari.