15.05.2023 00:14

Pensionarii plătesc sume uriașe pentru reconstituirea vechimii

Pensionarii plătesc sume uriașe pentru reconstituirea vechimii
Galerie foto

Persoanele care vor să obțină documentele necesare pentru pensionare sunt nevoite să plătească sume uriașe pentru obținerea actelor de care au nevoie. Această problemă a fost abordată de către directorul executiv al Casei Județene de Pensii Dâmbovița, Mihai Toni Ciprian, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean al persoanelor Vârstnice Dâmbovița. Acesta a transmis că sunt anumite societăți private care eliberează adeverințele pentru calcularea grupei de muncă sau a vechimii, iar acestea o fac contracost, cu mici excepții fără bani.

Sumele sunt mari, undeva la 1.200 sau 1.500 de lei. Nu în ultimul rând, oamenii nu se plâng doar de tarifele mari pe care le au aceste societăți, ci și de faptul că se întârzie foarte mult pentru eliberarea adeverințelor. Conducerea Casei Județene de Pensii Dâmbovița spune că a încercat să colaboreze cu o societate privată pentru eliberarea acestor documente necesare pensionarilor, dar fără succes.

„Arhivele private sunt gestionate de anumite unități economice, cetățeanul când merge să obțină informații despre grupa sa de muncă sau vechimea sa, nu le va obține gratuit. Din informațiile pe care le dețin și din ce mi-au spus pensionarii care vin la mine în audiență, sunt anumite societăți private care eliberează aceste adeverințe gratuit, dar majoritatea lucrează contracost. În afară de faptul că aceste adeverințe se eliberează contracost, am înțeles de la pensionari că se întârzie și foarte mult cu eliberarea lor. Nici măcar nu sunt livrate corect. Am tot purtat discuții să ajut pensionarii ca să nu mai stea pe drumuri, dar  societatea respectivă nu ne acceptă. Taxele pe care le percep aceștia sunt mari sau foarte mari, între 200 sau peste 1000 de lei. Este foarte mult și multor oameni le este greu să se descurce”, a declarat Mihai Toni Ciprian, directorul Casei de Județene de Pensii Dâmbovița.

 

 

 

Ștefan Khalil