08.04.2021 00:15

"Pensionarii din România sunt într-o depresie socială"


Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


Președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, Gheorghe Popa, ne-a declarat că din ce în ce mai mulți pensionari sunt afectați psihic de ultimele decizii ale Guvernului României privind creșterea valorii punctului de pensie. Mai mult decât atât, președintele Gheorghe Popa a semnalat faptul că mulți vârstnici sunt într-o depresie socială din care cu greu își vor reveni. Acesta afirmă că administrația națională ar fi putu găsi o variantă prin care punctul de pensie să fie majorat cu 8%, una dintre ele ar fi fost creșterea cu 1% a pensiei în fiecare lună până în august. O altă problemă pe care reprezentantul pensionarilor din Dâmbovița, Gheorghe Popa, a ridicat-o, a fost cea a faptului că vârstnicii nu mai au unde să se trateze de bolile de care suferă, deoarece spitalele de stat sunt axate pe cazurile de coronavirus, iar clinicile particulare necesită costuri mult prea mari, ceea ce mulți pensionari nu își permit asemenea cheltuieli. Nu în ultimul rând, Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnici Dâmbovița le transmite atât partidelor de la putere, cât și celor din opoziție să se așeze la aceeași masă și să rezolve problemele cu care se confruntă pensionarii din România în aceste momente. ,,Majoritatea pensionarilor au intrat într-o depresie socială din care foarte greu vor reuși să iasă. Acest lucru se întâmplă din cauza Guvernului, a ministrului Muncii și a ministrului de Finanțe, pentru că nu au găsit soluția necesară pentru majorarea punctului de pensie. Dacă era majorată cu 1% de la 1 ianuarie în fiecare lună, până în august ajungeam la 8%. Nu au majorat nici cu 50% din creșterea economică, așa cum au promis în campanie, dar una se spune în campanie, alta se realizează după. Este bătaie de joc la adresa pensionarilor din partea actualului Guvern. Guvernanții noștri au grijă să angajeze la ministere câte șapte-opt consilieri, dar nu se preocupă deloc de cei cinci milioane de pensionari, care au dus în spate țara asta. Un alt motiv pentru care pensionarii sunt în această depresie socială este faptul că dacă au probleme de sănătate, nu se pot duce la spitalele de stat, pentru că știu că nu vor fi tratați de bolile de care suferă, din cauza pandemiei de COVID-19, unde spitalele de stat, de mai bine de un an de zile sunt blocate. Sperăm că parlamentarii, atât cei de la putere, cât și cei din opoziție, se vor aduna și vor găsi o soluție pentru probleme vârstnicilor din această țară. În orice caz, noi, reprezentanții pensionarilor de la nivel județean, dar și de la nivel național, mergem mai departe și vom lupta pentru drepturile pensionarilor câștigate prin lege”, a semnalat președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, Gheorghe Popa.