04.09.2015 00:15

Pensionarii dâmbovițeni, nemulțumiți

Pensionarii dâmbovițeni, nemulțumiți
Galerie foto

❚ Președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice transmite indignarea pensionarilor față de faptul că demnitarii și-au triplat salariile, uitând de pensionari, cei mai mulți cu venituri sub 700 lei/lună

V.V.


Președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Dâmbovița, Gheorghe Popa, ne-a declarat că pensionarii dâmbovițeni vin cu propunerea, la Consiliul Național al Vârstnicilor, de a transmite Guvernului o solicitare de majorare de pensie aplicabilă de la 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

„Este o solicitare morală față de categoria pensionarilor. Ne pare foarte rău, pentru că pensionarii au fost uitați și că Guvernul, Parlamentul și «măria sa» președintele țării au admis să se mărească o serie de salarii în sistemul bugetar, la o parte dintre demnitari. Acum vor și parlamentarii o mărire suplimentară. Nu s-au gândit însă ca de 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, să facă o majorare de pensie având în vedere că mulți pensionari au sub 700 lei pe lună”, ne-a declarat Gheorghe Popa.

Președintele CJPV a reamintit că o astfel de măsură a fost luată de guvernarea Tăriceanu (anii 2004- 2008).

„De atunci, pensionarii nu au mai primit la 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice, nicio majorare de pensie.Tot ce a fost în această perioadă a însemnat numai indexări anuale. De aici, în rândul pensionarilor, începe marea nemulțumire: faptul că, în frunte cu președintele, s-au gândit, și se mai gândesc acum și cei din Parlament, să-și mărească salariile. Nu s-au gândit însă și la masa de pensionari”, a adăugat Gheorghe Popa.