20.03.2023 00:11

Pe ultima linie dreaptă

Pe ultima linie dreaptă
Galerie foto

Pe stadionul „Municipal” din Botoșani, s-au întâlnit sâmbătă, în prima etapă din play-out, echipele din mijlocul clasamentului, FC din localitate și Chindia. Ambele vecine au repornit câte 16 puncte și golaveraj 0, resetat pentru toate echipele din SuperLigă. Pentru târgovișteni, a fost cea mai lungă deplasare din cele cinci pe care le va face, până la sfârșitul sezonului.

Ar mai fi și distanța până la Cluj, pentru partida cu U, dar ceva mai scurtă. Am insistat un pic pe acest aspect, pentru că este perioada asteniilor de primăvară, care produc stări de epuizare și oboseală, mai ales în timpul deplasărilor cu mijloace de transport în comun, când depresia apare mult mai ușor. Revenind la partida cu FC Botoșani, chiar dacă echipa lui Flavius Stoican nu mai are puterea din sezoanele trecute, când transfera jucători pe bandă rulantă, trecând chiar și printr-o criză în această stagiune, s-a impus pe final, grație reușitei lui Mailat.

În principiu, Chindia a făcut jocuri bune în nordul Moldovei, i-a surâs și victoria, motiv pentru care a existat o marjă de speranță, care s-a stins în minutul 90. Desigur, nu pot apărea minuni, așa, peste noapte, în jocul niciunei echipe, doar că acum clasamentul trebuie privit mult mai lucid. El poate fi comparat cu linia dreaptă de dinaintea finișului, într-o cursă atletică. Pentru că diferența de puncte între echipe este mică, etapă de etapă pot avea loc modificări de poziții, chiar salturi.

De aceea, moralul jucătorilor și antrenorilor trebuie să fie bine pus la punct. Toate echipele știu cât de greu este să ajungi în SuperLigă. Știu și că, așa cum este valoarea fotbalului nostru, reprezintă, totuși, o onoare pentru județ și oraș să fim în primul eșalon. Mândria aceasta costă efort deosebit, minte limpede și abnegație. Din păcate, la Botoșani s-a prăbușit totul în ultimul minut al timpului regulamentar.

 

 

 

Vasile Neagu