28.05.2015 00:09

Pe cine mai interesează subiectele serioase?

Pe cine mai interesează subiectele serioase?
Galerie foto

COSTIN MIHAI

 


 

O scriu cu părere de rău că nicăieri nu am sesizat la conferințele de presă și, slavă Domnului, am participat la foarte multe, o atmosferă mai neserioasă ca la cele organizate de Primăria Târgoviște.

Civilizați și de bun simț, primarul interimar Cristian Stan și viceprimarul Cosmin Bozieru trec peste acest amănunt, pentru a nu-i deranja în vreun fel pe colegii de breaslă, care mai degrabă se conversează între ei decât să asculte mesajul transmis de reprezentanții autorității locale. Mai o caterincă, mai o sesizare de interes personal, de zici că ești la cafenea și nu în Sala Florentină a Primăriei Târgoviște.

Unii vin în șlapi, alții în bermude, încât mai au să comande o bere de la cârciumile de pe Centrul Vechi. Până și secretarul Chiru Cătălin Cristea, apărut și el pe la jumătatea conferinței de presă de ieri, să asiste, s-a dat la bârfă cu voce ridicată în timp ce vorbea primarul, încât ultimul și-a pierdut răbdarea, cerându-i să înceteze cu o asemenea atitudine. Am ascultat politicos ce s-a vorbit, după care l-am întrebat și eu pe Cristi Stan cum comentează situația de la Clubul Sportiv Municipal Târgoviște, unde echipele de baschet și de volei au rămas fără antrenori și fără jucătoare, în schimb cu datorii impresionante, care apar din mai multe direcții.

Ca la un semn, colegii de breaslă au părăsit sala, total dezinteresați de un subiect, în opinia mea, de o importanță majoră pentru comunitate, nu doar pentru sport. De fapt, în afara noastră, nu am văzut pe niciunde în presa locală să abordeze cineva subiectul CSM Târgoviște altfel decât laudativ sau cu multă înțelegere. Până la urmă, e treaba fiecăruia cum își alege politica editorială, și nu vreau să intru în alte detalii, cu liste și tabele. Nu-i includ aici pe toți jurnaliștii locali, mai ales că pe unii îi respect sincer, însă nu-i înțeleg. Chiar să nu-ți pese că în sportul local se cheltuiesc iresponsabil zeci de miliarde anual? Ori că s-au acumulat datorii de sute de mii de euro și nimeni nu plătește pentru asta? Sunt bani publici, banii târgoviștenilor, ai celor care plătesc taxe și impozite, care au sperat să trăiască mai bine și care au dreptul să știe cum sunt cheltuiți.

Dacă noi nu-i informăm sau ne facem că nu vedem mizeria care pute de-ți mută nasul, atunci de ce ne recomandăm ca fiind jurnaliști? În fine, nu fac eu aici pe moralistul, dar nici nu voi renunța la principiile mele. Cine și-a asumat în scris că-i va oferi Ivankăi Matic un salariu lunar de 13.500 de euro ori lui Dikeoulakos 120.000 de euro pe sezon? Pe ce s-a bazat când a făcut asta? De ce nu achită el acești bani? Sau până când să mai plătească Primăria Târgoviște, din bani publici, pentru greșelile sau pentru aroganțele unora? Sincer, acestea sunt lucrurile care mă interesează pe mine, și nu că apare găinaț de păsări pe băncile din parc sau că își parchează unii mașinile cu spatele spre stradă.

Unii poate că au uitat repede, însă nici nu mișcau la conferințele de presă ale baronilor portocalii, unde noi nici măcar nu eram primiți. Cristi Stan ar trebui să solicite și să primească mai multă seriozitate la întâlnirea cu presa. Am impresia că și el a uitat cum îl țineau unii pe la uși, încuiați pe dinăuntru, când a mers să-i întrebe cum au cheltuit banii târgoviștenilor.