01.08.2022 00:16

Paza în școli, o prioritate pentru Inspectoratul Școlar și Prefectură

Ștefan Khalil


La ultima ședință ordinară a Colegiului Prefectural Dâmbovița, unul dintre subiectele abordate a fost siguranța în unitățile de învățământ din județ. Prefectul Claudia Gilia a solicitat Inspectoratului Școlar Județean să realizeze o evaluare a situației unităților de învățământ care nu dispun de pază, nici umană, nici prin sistem de supraveghere video, în vederea efectuării demersurilor necesare pentru asigurarea instrumentelor de protecție a copiilor în viitorul an școlar, 2022-2023. Inspectorul școlar general, Ileana Nicolăescu, a transmis că într-adevăr, problematica asigurării siguranței și securității elevilor în incinta unităților de învățământ reprezintă o prioritate pentru Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și vor fi făcute mai multe demersuri pentru îmbunătățirea acestui sistem.

„Cunosc foarte bine situația asigurării pazei în unitățile de învățământ din municipiul Târgoviște, în cadrul cărora Primăria asigură această siguranță elevilor, prin serviciile de pază. Vom centraliza o situație la nivelul tuturor unităților de învățământ cu personalitate juridică, la nivelul tuturor comunelor și orașelor din județ, încât anul școlar viitor, aceste evenimente să poată fi cumva reduse și prin asigurarea serviciilor de pază. Este foarte adevărat, în normativele noastre, ale Inspectoratului Școlar, nu avem personal calificat care să asigure cumva paza în școli. De asemenea, avem o colaborare cu Poliția Locală pentru a preveni aceste evenimente neplăcute. La începutul anului școlar vă vom invita la întâlnirea noastră cu colegii directori ai unităților de învățământ, în cadrul căreia vom dezbate această problemă”, a transmis inspectorul general Ileana Nicolăescu.