08.02.2021 00:25

Patru unități de învățământ, în scenariul roșu

Patru unități de învățământ, în scenariul roșu
Galerie foto

❚ Acestea se găsesc în localitățile Râul Alb, Văleni Dâmbovița, Crevedia și Bărbulețu ❚ „IȘJ Dâmbovița a depus proiectul POIM și au fost achiziționate peste 2,5 milioane de măști, peste 53.000 de litri de dezinfectanți și circa 800 de aparate care asigură igienizarea spațiilor școlare”, a declarat Dan Alexandru Tică

 

VIOLETA STANCIU

 


 

Liberalii de la Organizația Municipală Târgoviște au organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, prima conferință de presă de după alegerile parlamentare din luna decembrie 2020! Au fost prezenți președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu, vicepreședintele și prim vicepreședintele PNL Târgoviște, respectiv Dan Alexandru Tică și Adrian Bercu, toți trei având și calitatea de consilieri locali în cadrul CLM Târgoviște. Pentru că luni, 8 februarie 2021, începe școala, bineînțeles în condiții de pandemie, dar și după ce învățământul online a avut întâietate de la debutul crizei sanitare, vicepreședintele PNL Târgoviște, Dan Alexandru Tică, inspector școlar al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Dâmbovița a prezentat ultimele noutăți legate de deschiderea școlilor în format fizic (semestrul II). Potrivit acestuia, estimarea pe scenarii, conform ratei de incidență stabilită de Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, arată că în momentul de față un număr de 70 de unități de învățământ se află în scenariul 1 în care copiii vin fizic toți la școală; 78 de unități se află în scenariul 2, iar 4 unități de învățământ se află în scenariul 3. Școlile din acest ultim scenariu se găsesc la Râul Alb, Văleni Dâmbovița, Crevedia și Bărbulețu.

„În momentul de față există un stoc de 2.348.610 bucăți de măști de protecție și 66273 de litri de dezinfectanți”

,,Aș vrea să fac și câteva precizări în legătură cu modalitatea de stabilire a scenariilor de funcționare. Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița informează Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița cu privire la situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități, după care IȘJ Dâmbovița transmite unităților școlare informarea Direcției de Sănătate Publică și pe baza acestei informări Consiliul de Administrație al unității de învățământ propune IȘJ aplicarea scenariului de organizare și desfășurare a cursurilor pe baza criteriului epidemilogic privind rata incidenței cumulate la nivelul localității. Aici avem trei scenarii, primul este cel în care rata de incidență este mai mică sau egală cu 1 /1000 de locuitori, acesta fiind denumit și scenariul verde în care toți elevii vor veni fizic la școală; scenariul 2 în care rata de incidență este între 1- 3 / 1000 de locuitori și asta înseamnă că vin la școală elevii din învățământul preșcolar, elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale, respectiv clasa a VIII-a, clasa a-XII-a și clasa a XIIIa; scenariul 3 în care rata de incidență este între 3-6/1000 de locuitori, caz în care vin la școală doar elevii din învățământul preșcolar și din învățământul primar. La nivelul județului Dâmbovița am făcut o analiză a capacității unităților școlare pentru reluarea procesului de învățământ, începând cu data de 8 februarie, și situația este următoarea... Sunt 152 de unități de învățământ cu personalitate juridică ce școlarizează un număr de 11.390 de preșcolari, 20.503 elevi din învățământul primar, 3449 de elevii de clasa a VIII-a, 3799 de elevii în clasa a XII-a și a XIII-a și 10.491 de elevi aflați în clasele a V-a , VI-a, VII –a, respectiv clasele a- IX, X, XI-a. Avem și 4464 de cadre didactice care predau în acest moment în județul Dâmbovița. În acest moment avem și o estimare pe scenarii, conform ratei de incidență, respectiv 70 de unități de învățământ în momentul de față se află în scenariul 1 în care copiii vin fizic toți la școală, 78 de unități se află în scenariul 2, iar 4 unități de învățământ se află în scenariul 3. Legat de gradul de asigurare cu echipamente medicale și dezinfectanți la nivelul județului Dâmbovița... pot să vă spun că în momentul de față există un stoc de 2.348.610 bucăți de măști de protecție și 66273 de litri de dezinfectanți. Acest stoc se află în acest moment și este pregătit pentru toate școlile din județ. Prin OUG 144/2020 IȘJ Dâmbovița a depus proiectul POIM și au fost achiziționate peste 2,5 milioane de măști, peste 53.000 de litri de dezinfectanți și circa 800 de aparate care asigură igienizarea spațiilor școlare. Tot prin această ordonanță de guvern a fost depusă cererea de finanțare prin POC și au fost achiziționate 4836 de tablete, 893 de laptopuri și multe alte echipamente electronice cum ar fi videoproiectoare, tablete, grafice sau camere web... Prin HG 370/2020 tot IȘJ Dâmbovița a primit un număr de 5143 de tablete care bineînțeles că au fost distribuite către elevii din județul Dâmbovița. Mai avem încă un proiect al Ministerului Educației prin care Inspectoratul Școlar a primit 1354 de laptopuri”, a declarat Dan Alexandru Tică la conferința de presă de la PNL Târgoviște.