30.05.2020 14:54

Patru elevi aflați în stagiul de practică la Jandarmeria Dâmbovița au depus jurământul militar

Patru elevi aflați în stagiul de practică la Jandarmeria Dâmbovița au depus jurământul militar
Galerie foto

Patru elevi jandarmi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, care se află în stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița au depus jurământul militar.

Într-un cadru restrâns, impus de condițiile referitoare la distanțarea socială, cei 4 elevi jandarmi au depus astăzi jurământul militar față de țară și popor. Așa cum prevăd regulamentele militare, viitorii subofițeri jandarmi și-au rostit numele cu voce tare și au rostit legământul sacru față de țară. ,,Jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, colonel Matei Viorel a transmis tinerilor elevi jandarmi un scurt mesaj: ”Depunerea jurământului militar este un act individual, un act de conștiință cu înalte semnificații patriotice și civice prin care jandarmii vor dobândi pe deplin statutul de militar, de apărător al țării și valorilor acesteia, al instituției Jandarmeriei…”

 

Informare, Relații Publice și cu Publicul