28.06.2021 00:15

Parlamentarii de Dâmbovița ai puterii, puși la zid

Parlamentarii de Dâmbovița ai puterii, puși la zid
Galerie foto

❚ Daniel Cristian Stan a declarat că începând de anul viitor, va fi foarte greu să găsească surse de finanțare pentru proiectele pe care le are în derulare în clipa de față ❚ Edilul a spus că banii europeni vor fi cea mai la îndemână variantă pentru administrația publică locală


ȘTEFAN KHALIL


Într-o conferință de presă susținută recent, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a trimis săgeți către parlamentarii de dreapta din Dâmbovița, că nu ar ajuta la dezvoltarea județului, inclusiv a municipiului Târgoviște. Acesta a contestat Legea bugetului de stat, acuzând parlamentarii PNL și USR-PLUS, că ar fi trebuit să reprezinte în Parlamentul României interesele cetățenilor care le-a acordat votul de încredere, dar aceștia au ales să voteze împotriva amendamentelor propuse de parlamentarii Partidului Social Democrat. De asemenea, Daniel Cristian Stan a declarat că începând de anul viitor, va fi foarte greu să găsească surse de finanțare pentru proiectele pe care le are în derulare în clipa de față. Edilul a spus că banii europeni vor fi cea mai la îndemână variantă pentru administrația publică locală. „Toți parlamentarii PNL și USR de Dâmbovița au votat împotriva finanțării pentru străzile din Târgoviște. Nu am înțeles de ce?! Inițial nu am crezut, dar am intrat pe Camera Deputaților unde este o stenogramă, Anexa 7 la buget, proiectele din Dâmbovița și din Târgoviște, afară, proiectele din Oradea, Câmpulung, Cluj, Blaj și așa mai departe, finanțate cu sume frumușele, vreo 10 milioane, spre exemplu, finalizarea unei săli polivalente la Oradea, ne trebuia și nouă la stadion 10 milioane, de ce este mai importantă sala polivalentă de la Oradea pentru parlamentarii de Dâmbovița?! Vorbesc în comparație cu stadionul din Târgoviște. Anul acesta lucrăm la documentații și la licitații, anul viitor, pe bugetul de anul viitor, sperăm să reușim să găsim finanțare… Am aprobat deja două credite, nivelul de îndatorarea al municipiului Târgoviște este foarte mic în momentul de față, este sub 4% dintr-un maxim prevăzut de lege de 30%, iar la nivel național nivelul de îndatorare este de 60%, adică la nivel național chiar s-a sărit calul rău de tot, datoria publică națională este extraordinar de mare…Sperăm să reușim, când s-o mai elibera din plafon, undeva prin toamnă să disponibilizăm niște resurse financiare ca să rezolvăm și problemele pe care le avem… Avem străzile Gabriel Popescu, Calea Domnească, Bulevardul Libertății, Bulevardul Independenței, străzile din microraionul nr. IV, zona autogării și așa mai departe…. Toate străzi prinse în acel amendament la bugetul de stat, respinse la Legea bugetului de stat, dar vom găsi soluții. Acum suntem în licitație, pe bani europeni, pe GAL, cu străzile din Cartierul Prepeleac. Deci se lucrează pe infrastructură, chiar dacă am fost încurcați foarte mult de lipsa sprijinului financiar de la nivel național” , a reacționat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.