08.10.2019 00:25

Parcurile industriale așteaptă investitori

Parcurile industriale așteaptă investitori
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL

 


 

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița reafirmă disponibilitatea forului administrativ de a primi investitori în parcurile industriale din județul nostru! Președintele CJD, Alexandru Oprea, a făcut o serie de dezvăluiri despre demersurile care au fost făcute pentru extinderea acestor societăți. ,,La Moreni de exemplu, consiliul local de acolo…era vorba de 20 de hectare de teren, dar consilierii nu au fost de acord cu transferul acestuia, dar, cel mai probabil, vor fi reluate demersurile”, a declarat președintele CJD, Alexandru Oprea. Potrivit acestuia, în ceea ce privește Parcul Industrial Priboiu, a fost transferat de la Primăria Târgoviște undeva la 6 hectare de teren pentru îmbunătățirea parcului. Mai mult decât atât, prin hotărâri de Consiliu Județean, parcului de la Priboiu și parcului de la Moreni, le-au fost alocate pentru prima dată în acest an fonduri pentru construcția unor noi hale necesare desfășurării activității de către investitorii din zonă. „Am fost de acord ca la nivelul parcului Moreni să lăsăm profitul la dispoziția societății comerciale pentru a face investiții, am mărit de curând, la o ședință de Consiliu Județean, cu suma de 500 de mii de lei capitalul social tocmai pentru a începe construcția unor noi hale. Același lucru l-am făcut și la Parcul Industrial de la Priboiu. Nu vreau să ascund faptul că am discutat cu reprezentanți ai Corpului Diplomatic acreditat în țări cu potențial și sperăm să aducem investitori în aceste parcuri. În viitorul apropiat, autoritățile județene speră să găsească investitori pentru parcurile de la Moreni și Priboiu, ca cele două societăți să aibă rezultate bune”, a mai precizat Alexandru Oprea.

Dâmbovița, apărată antigrindină de Prahova!?

Realizarea de baterii antigrindină, potrivit președintelui CJD, Alexandru Oprea, nu este o atribuție a CJD! Acesta a făcut mai multe dezvăluiri în acest sens și a explicat care ar fi singura posibilitate ca județul nostru să dețină așa ceva. ,,Nu este o prerogativă sau o atribuție de care se ocupă CJD. Este un domeniu de care se ocupă Ministerul Agriculturii. Este adevărat că, în luna octombrie a anului 2018, a fost purtată o corespondență de la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, cu Ministerul Agriculturii. S-a primit un răspuns în care s-a precizat că unitatea de combatere de la Prahova…trebuie să deservească și județul Dâmbovița. Sec și nimic mai mult. Deci nu CJD stabilește locații pentru această investiție”, a declarat președintele Alexandru Oprea.