21.11.2014 00:10

Parchetul General a început urmărirea penală în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale în diaspora

Parchetul General a început urmărirea penală în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale în diaspora
Galerie foto

Parchetul General a transmis, ieri, că pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică se efectuează cercetări în cauza constituită ca urmare a conexării a șase dosare penale ce vizează plângeri privind modul de desfășurare a votului din diaspora la alegerile prezidențiale.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, remis ieri AGERPRES, faptele sesizate sunt prevăzute de dispozițiile art. 297 Cod penal (abuzul în serviciu), art. 298 Cod penal (neglijența în serviciu) și art. 385 Cod penal (împiedicarea exercitării drepturilor electorale). Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a anunțat ieri că se fac cercetări în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale în diaspora, precizând că s-au primit foarte multe sesizări.

El a explicat, la sediul CSM, că a fost începută urmărirea penală cu privire la faptă, respectiv împiedicarea exercitării dreptului la vot, prevăzută de articolul 385 din Codul penal. Seful Ministerului Public a precizat că sesizările sunt îndreptate împotriva miniștrilor care, în opinia petiționarilor, au avut atribuții în organizarea alegerilor.

Procurorul general a arătat că sesizările sunt venite din partea diferitelor instituții, dar cele mai multe sunt din partea unor persoane și au fost trimise pe email, la care sunt anexate plângeri, inclusiv din diaspora.

 

AGERPRES și Jurnal de Dâmbovița