24.01.2018 00:17

Parcarea în loc nepermis, "sport" târgoviștean

Parcarea în loc nepermis,
Galerie foto

❚ Deși zilnic Poliția Locală aplică zeci de amenzi șoferilor care parchează neregulamentar, mulți dintre aceștia continuă să lase mașinile în locuri unde parcarea este interzisă, de multe ori chiar sub semnul parcare interzisă ❚ Parcate la ore de vârf, autoturismele îi încurcă pe ceilalți participanți la trafic, îngreunând astfel circulația ❚ „Am ajuns să se circule că în București. Se circulă din ce în ce mai greu la orele de vârf. Nu numai din cauza mașinilor parcate neregulamentar. În general sunt multe mașini, iar infrastructura cam aceeași de ani de zile. Fiecare se descurcă cum poate”, declară conducătorii auto

CORVIN DUMITRICĂ


Deși zilnic Poliția Locală aplică zeci de amenzi șoferilor care parchează neregulamentar, mulți dintre aceștia continuă să lase mașinile în locuri unde parcarea este interzisă. Parcate la ore de vârf, chiar sub semnul care indică parcarea interzisă, autoturismele staționate îi încurcă pe ceilalți participanți la trafic, îngreunând astfel circulația. Scuzele șoferilor care parchează în loc nepermis sunt clasice și deja cunoscute de către polițiști, iar în ciuda amenzilor care nu sunt deloc mici, tot mai mulți șoferi continuă să parcheze la voia întâmplării. ● „Nu am stat prea mult timp. Am avut puțină treabă în zonă și am lăsat-o câteva minute.” ● „Știu că nu am parcat regulamentar, dar nu am stat mult. Nu am găsit loc de parcare și trebuia să o las undeva. În general parchez regulamentar. Acum a fost o întâmplare.” ● „Nu am observat indicatorul rutier cu oprirea interzisă. Am mai parcat aici și nu era semnul. Probabil este pus de puțin timp.” ● „Se circulă destul de greu din cauza mașinilor parcate în loc nepermis. Aceste mașini îngreunează destul de mult traficul, iar acum, iarna sau pe timp ploios cu atât mai mult.” ● „Am ajuns să se circule că în București. Se circulă din ce în ce mai greu la orele de vârf. Nu numai din cauza mașinilor parcate neregulamentar. În general sunt multe mașini, iar infrastructura cam aceeași de ani de zile. Fiecare se descurcă cum poate.” În orele de vârf, afluxul de mașini este destul e mare, însă sunt parcări în care se pot găsi locuri libere. Dar cu toate acestea, cea mai mare problemă o reprezintă șoferii atât de grăbiți că nu au timp nici să caute un loc de parcare și preferă să lase mașina cât mai aproape de locul unde au treabă, deși uneori o fac chiar sub semnul care indică faptul că în acea zonă parcarea este interzisă.