24.10.2014 12:30

Până și juniorii se retrag de pe teren

Până și juniorii se retrag de pe teren
Galerie foto

❚ „Eu am vrut să rămânem pe teren până la final, însă copiii nu au vrut să mai joace din cauza greșelilor ordinare de arbitraj. Să nu mai spun că Dănuț Păun a fluierat finalul primei reprize după numai 29 de minute”, a reclamat antrenorul juniorilor de la Răzvad, Iulian Marin

C.M.


Tot mai multe echipe din fotbalul dâmbovițean aleg să abandoneze meciurile datorită arbitrajelor.

Ultimul caz s-a petrecut duminica trecută, la meciul de juniori Voința Răzvad – Voința Tătărani, când localnicii s-au retras de pe teren în repriza secundă, la scorul de 4-2 pentru adversar.

„Eu am vrut să rămânem pe teren până la final, însă copiii nu au vrut să mai joace din cauza greșelilor ordinare de arbitraj. Să nu mai spun că Dănuț Păun a fluierat finalul primei reprize după numai 29 de minute. E bătaie mare de joc la meciurile de juniori”, a reclamat antrenorul juniorilor de la Răzvad, Iulian Marin, care a depus un memoriu împotriva arbitrului Dănuț Păun.

„Arbitrajul a fost chiar foarte bun, însă juniorii de la Răzvad erau foarte agresivi. Unul dintre ei chiar a vrut să-l bată pe arbitru”, s-a exprimat un martor al evenimentelor.

Echipa juniorilor din Răzvad a pierdut meciul cu 3-0, a fost penalizată cu trei puncte și amendată cu 100 lei.