24.01.2016 23:05

"Până joi vom relua antrenamentele"


Galerie foto

❚ Vasile „Grecu” Constantin, directorul sportiv al formației Urban Titu, a transmis că în aceste zile va avea loc o întâlnire cu jucătorii, urmând să se stabilească și un plan pentru retur

LIVIU DOBRE


Dacă celelate două formații dâmbovițene din eșaloanele naționale, Chindia Târgoviște și FC Aninoasa, au reluat deja pregătirile de zile bune, Urban Titu se va reuni abia în această săptămână. Oficialii grupării de pe „Orășenesc” au transmis că în aceste zile va avea loc întâlnire cu jucătorii, urmând ca până la sfârșitul săptămânii să aibă loc reunirea lotului.

„Luni sau marți ne vom întâlni cu jucătorii și vom discuta. Cert este că până joi vom relua antrenamentele. Vedem ce jucători avem și ce mai putem lua, să întregim și noi un lot pentru retur”, ne-a mărturisit Vasile (Grecu) Constantin, directorul sportiv al formației din Titu.

„Trebuie să facem un lot cu jucători din zonă”

Pentru întărirea lotului, Urban va miza pe soluții locale, urmând să coopteze jucători de la echipa a doua a clubului, dar și de la formații din apropiere, care evoluează la nivelul eșaloanelor inferioare din județ.

„Vedem ce alegem de la echipa a doua și ce ne mai trebuie să completăm un lot. Noi trebuie să jucăm cu ce avem, să facem un lot cu jucători din zonă. Luăm ce putem de pe aici, din apropiere, de la Odobești, de la Ungureni, avem de unde lua, sunt destui copii talentați care vor să facă pasul la Liga a III-a”, a mai spus oficialul de la Titu.

În această iarnă, Urban a rămas fără mai mulți jucători, Mișa, Rădescu, Nicolae și Neguț alegând alte echipe. De asemenea, Ghenu, jucător împrumutat de la Chindia, a ales să plece la Aninoasa, iar o incertitudine o reprezintă Moruz, și el împrumutat de la gruparea târgoviștean.