21.08.2018 00:13

Palatul brâncovenesc, perla din Potlogi

Palatul brâncovenesc, perla din Potlogi
Galerie foto

*Restaurările unor monumente ale complexului, în primul rând palatal, au cunoscut mai multe etape, începând din anul 1954-1971, până la cea actuală, în care s-a acordat cea mai mare atenție elementelor și chiar fragmentelor originale de stucatură, pictură și piatră, folosită numai la scări

*Palatul a fost restaurat cu ajutorul fondurilor europene și este dat exemplu de autorități, atât la nivel local cât și regional și național, drept un exemplu de bune practici privind accesarea și implementarea unor astfel de proiecte finanțare de UE

 

PETRE DRĂGUȚOIU


 

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi a fost restaurat de specialiști în domeniu, după cele mai moderne norme științifice de restaurare-conservare prevăzute în Legea Patrimoniului Cultural Național, pe a cărui Listă sunt incluse monumentele istorice civile și religioase.

Palatul, ca și întregul complex, cu biserica, parcul, în care se află și lacul, sunt situate în centrul localității Potlogi, atestată ca sat încă din sec. al XVI-lea, menționat în Cronica lui Radu Greceanu, în anul 1689, când domnul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), a cumpărat o casă și a construit actualul palat, pentru unul dintre cei 4 fii ai săi, Constantin.

Restaurările unor monumente ale complexului, în primul rând palatal, au cunoscut mai multe etape, începând din anul 1954-1971, până la cea actuală, în care s-a acordat cea mai mare atenție elementelor și chiar fragmentelor originale de stucatură, pictură și piatră, folosită numai la scări.

Expoziția muzeală, organizată în clădirea palatului, cu piese de epocă, respectiv arme, vase, monede, jilț domnesc, îmbrăcămite, documente, cărți etc. se află inclusiv la etaj, cu o dispunere specială a încăperilor, iar accesul se făcea printr-un foișor din partea sudică, deasupra ușii fiind pisania.

Palatul a fost restaurat cu ajutorul fondurilor europene și este dat exemplu de autorități, atât la nivel local cât și regional și național, drept un exemplu de bune practici privind accesarea și implementarea unor astfel de proiecte finanțare de UE.