06.11.2019 00:16

"Pădurea Parașutiștilor", plantată la Răcari


Galerie foto

❚ Acest proiect a fost început de Ziua Armatei Române și a continuat timp de mai multe zile, iar în acest fel, „Pădurea Parașutiștilor” se va extinde tot mai mult, după cum a precizat primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu

 

ȘTEFAN KHALIL


De pe data de 25 octombrie2019, derulându-se și în prezent, în „Pădurea Parașutiștilor” din Răcari a început procesul de plantare al stejarilor! Acest lucru a fost început de Ziua Armatei Române și a continuat mai multe zile, iar în acest fel, „Pădurea Parașutiștilor” se va extinde tot mai mult. Primarul orașului Răcari Marius Caravețeanu a vorbit despre acest eveniment, unic, probabil, în România. „Mă bucur să fiu gazdă la acest eveniment inedit, probabil la nivel național. Cu această activitate pe care am inițiat-o noi, «Pădurea Parașutiștilor» se va extinde și îmi doresc ca atunci când va ajunge la maturitate, să putem să participăm la punerea în valoare, dar știm cu toții că acest lucru se va întâmpla undeva peste 100 de ani. Le doresc tuturor să ne revedem în acel moment. Acest proiect a fost continuat împreună cu Fundația Gheorghe Baștan, Regimentul de Parașutiști de la Buzău și de la Clinceni și o să îl continuăm pe 22 decembrie, dar și la anul pe 25 octombrie. Vrem să atingem suprafața de 22.000 de metri pătrați, atât cât Consiliul Local Răcari a aprobat”, a declarat Marius Caravețeanu, primarul orașului Răcari.