19.11.2018 00:19

"Organizația PSD Dâmbovița merge înainte la fel de puternică și unită"


Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Vineri, 16 septembrie a.c., PSD a transmis decizia oficială de numire a ministrului Rovana Plumb în funcția de președinte interimar al organizației județene Dâmbovița. Prima decizie a Rovanei Plumb a fost aceea de a convoca Biroul Politic Județean al PSD Dâmbovița în ședință, pentru a coagula forțele organizației, în contextul în care săptămâna trecută fusese anunțată boicotarea oricăror „mișcări de trupe” întreprinse de noul președinte interimar. Totuși, membrii BPJ au răspuns vineri apelului Rovanei Plumb, iar după aproximativ trei ore de discuții în cadrul Biroului Politic Județean al PSD Dâmbovița, au ajuns în cele din urmă la un consens cu noul președinte interimar al Organizației Județene Dâmbovița! La finalul întâlnirii de partid, membrii BPJ au luat parte și la scurta conferință de presă susținută de Rovana Plumb la sediul județean al PSD. Aceasta a profitat de ocazie pentru a transmite un mesaj de unitate, susținând că Organizația Județeană a PSD Dâmbovița merge mai departe ,,la fel de puternică și unită”.

 

 

„Cetățenii care ne-au votat nu vor dispute, nu vor scandaluri”

„Tratăm cu mult respect problemele județului Dâmbovița, tratăm cu mult respect și responsabilitate tot ceea ce am promis dâmbovițenilor. De aceea, astăzi (n.n. vineri, 16 noiembrie), în cadrul Biroului Politic Județean, primul după CEX-ul care a avut loc la București, mesajul unanim al tuturor colegelor și colegilor, parlamentari, consilieri județeni, primari, care fac parte din Biroul Politic Județean Dâmbovița al PSD, este acela de unitate. Organizația PSD Dâmbovița merge înainte la fel de puternică și unită, iar cel ce-al doilea mesaj este cel de muncă, prin care să punem în aplicare măsurile cu care am venit în fața românilor, atât aici, în județul Dâmbovița, cât și la nivel național. Comunitățile locale, prin colegele și colegii primari, vor răspunde nevoilor cetățenilor, vor veni cu soluții și măsuri pe care le-au promis și pe care le vor respecta. Guvernul condus de doamna primministru Viorica Dăncilă, sprijină toate comunitățile locale și de aici, din Dâmbovița, pentru a răspunde nevoilor și problemelor cetățenilor. Mă bucur enorm de mult că astăzi acest sentiment de unitate, de demnitate și de lucru în echipă este în continuare temelia forței Organizației PSD Dâmbovița. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru modul în care au răspuns convocării Biroului Politic Județean, convocare pe care am făcut-o în calitatea mea de președinte interimar al Organizației PSD Dâmbovița. Ca președinte interimar al Organizației PSD Dâmbovița voi răspunde la orice fel de solicitare și chemare a colegilor și colegelor parlamentari, consilieri județeni, consilieri locali, primari, începând de la Primăria și primarul municipiului Târgoviște, pentru a veni cu soluții și cu sprijin. Cetățenii care ne-au votat, aici, în Dâmbovița nu vor dispute, nu vor scandaluri, au nevoie de școli, de unități sanitare, de drumuri, de asistență socială, de locuri de muncă, și asta ne-am angajat să facem în continuare, să dezvoltăm comunitățile locale și să facem un trai mai bun pentru fiecare dintre dâmbovițeni”, a declarat Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene și președinte interimar al PSD Dâmbovița.