15.08.2022 00:16

Opinii sindicale despre impozitarea part-time

Opinii sindicale despre impozitarea part-time
Galerie foto

*„Să nu-i defavorizăm exact pe cei care nu ar trebui, care duc o muncă în continuare, care desfășoară un job pentru a-și întregi veniturile”

 

 

Violeta Stanciu


Liderul de sindicat din industria de apărare, Constantin Bucuroiu consideră că supraimpozitarea contractelor de muncă part-time ar fi trebuit să se facă cu mai multă atenție și nu la grămadă! Acesta susține că nu trebuie pus semnul egal între un om care se chinuiește, printr-o muncă suplimentară, să-și suplimenteze un venit și așa nesemnificativ  și un pensionar care provine din anumite structuri... și care se reangajează din nou și nu oricum, ci pe salarii generoase...

 ,,Aici cred că intervine de multe ori și neseriozitatea celor care practicau aceste activități. De ce spun neseriozitate? Știm foarte bine că în momentul de față sunt oameni corecți, oameni cinstiți, oameni care își desfășoară o activitate sub diverse forme, că este cu program integrat, că este cu program cu anumite perioade de timp sau că are al doilea job, o altă activitate, dar sunt și foarte mulți care au profitat în ultima perioadă de ieșirea la pensie, din diverse structuri, care și-au găsit tot felul de activități care veneau să completeze numai zona ușoară a lucrurilor dar cu bani foarte mulți. Aici este o chestie de analiză și gândire comună a tuturor factorilor responsabili astfel încât să aducă atingere doar celor care merită într-adevăr să suporte această impozitare. Să nu-i defavorizăm exact pe cei care nu ar trebui, care duc o muncă în continuare, care desfășoară un job pentru a-și întregi veniturile. Este dificil și dacă nu se lucrează în sensul acesta, de a-l proteja pe cel care merită și de a-l sancționa pe cel care este profitor atunci putem să picăm în zona cealaltă și să creăm dezavantaje foarte grave pentru o parte a locurilor de muncă’’, a declarat liderul de sindicat de la Uzina Automecanica Moreni, Constantin Bucuroiu.