17.07.2020 00:17

Opinii politice despre închiderea COST

Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița (consilierul premierului Ludovic Orban)

„Ne va afecta mult închiderea acestei unități și din punct de vedere al economiei, dar și al ratei șomajului. Conform legii, statul poate să-l preia ca activ, dar Ministerul Economiei nu poate să dezvolte activitatea, afacerea în sine, ca să mențină numărul de salariați. Este o problemă mare, previzibilă într-un fel pentru că multe privatizări care au fost făcute în România nu au dus la dezvoltare, ci mai mult la rezolvarea unor interese de moment ale investitorilor. Va trebui să vedem ce facem cu 1200 de oameni, va trebui să vedem cum putem să absorbim această forță de muncă, pentru că este o dramă pentru acei oameni care rămân fără loc de muncă. Este o mare problemă pe care o s-o semnalez și premierului, să vedem ce putem să gândim... Sincer să fiu e foarte greu de rezolvat ținând cont că este o entitate particulară, ținând cont că a fost un contract care probabil nu a fost prea bine gândit când s-a făcut preluarea de către particulari a acestei societăți strategice”, a declarat președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran.

Adrian Țuțuianu, președintele PRO România Dâmbovița

„Cred că Primăria Târgoviște are obligația să achiziționeze terenuri din zona Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște, terenuri care să contribuie la extinderea unui viitor Parc Industrial în zonă. Cred că ar fi trebuit început un demers pentru preluarea, într-o modalitate negociată, a activelor de pe Platforma Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște. Ați văzut că patronatul de la COST anunță disponibilizarea a 1200 de oameni. Este o tragedie pentru Târgoviște, dar terenurile care au fost eliberate deja de construcții ar trebui preluate de UAT Târgoviște în vederea dezvoltării unui Parc Industrial”, a punctat președintele PRO România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, în conferința de presă de ieri de la PRO România Dâmbovița.

Alexandru Oprea, președintele CJD

„Este o problemă într-adevăr situația de la Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște. Am discutat acum mai bine de două luni de zile cu reprezentanții investitorilor. La momentul respectiv ne-au asigurat că încearcă să finalizeze acel contract cu un investitor din Polonia care inițial își manifestase interesul să cumpere combinatul și ulterior să proceseze în sistem lohn produse metalurgice la COST. Înțeleg că și această înțelegere a picat, ei au datorii foarte mari către bugetul de stat. Probabil va fi tăiat și vândut la fier vechi”, a precizat ieri președintele CJD, Alexandru Oprea în cadrul conferinței de presă de la PSD Dâmbovița.