05.02.2018 00:17

Omagiu lui Vasile Cârlova

Omagiu lui Vasile Cârlova
Galerie foto

VIRGIL VOINESCU


Sub auspiciile unei zile de februarie luminată de un soare primăvăratic, la Târgoviște a avut loc un moment aniversar purtând petecea emoției. La statuia lui Vasile Cârlova, operă a regretatului sculptor Vasile Blendea, din curtea Centrului Județean de Cultură, vineri, 2 februarie a.c., a fost omagiat la împlinire a 209 ani de la nașterea, poetul „ruinurilor” Târgoviștei și al oștirii române.

Omagierea, desfășurată sub auspiciile Bibliotecii Garnizoanei Târgoviște, Centrului Județean de Cultură și a Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova”, înscrisă în contextul manifestațional al Centenarului Marii Uniri, a reunit un impresionant număr de participanți printre care am consemnat prezența și a unor parlamentari de Dâmbovița, ceea ce este spre cinstea domniilor lor. Intitulat „Ostaș începător al poeziei moderne. 209 ani de la nașterea poetului Vasile Cârlova”, acest moment omagial, moderat convingător de cpt. Aura Luca, purtătorul de cuvânt al Garnizoanei Târgoviște, a fost marcat de alocuțiunile de salut rostite de conf. univ. dr. Adrian Țuțuianu, vicepre- ședinte al Senatului României și prof. Ionuț Lăscaie, directorul Centrului Județean de Cultură. Apoi, Carmen-Mihaela Călimănescu, bibliotecar al Bibliotecii Garnizoanei, inițiatoarea momentului, a proiectat un portret acrilic al poetului aniversat, iar prof. honor. Univ. dr. George Coandă a semnificat sugestiv, aducând în discuție și secvențe mai puțin cunoscute din biografia lui Vasile Cârlova, rolul crucial, și de necontestat, al acestuia, de întemeiator al limbii române literare moderne, considerându- l un mit cultural fundamental al românilor, anatemizându-i pe acei „elitiști” din așa-zisa societate civilă care și-au făcut un scop din demolarea marilor noastre valori naționale. În încheiere, un grup vocal al Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova” a susținut un scurt program de cântece patriotice, viu aplaudat, sub conducerea dirijorală a prof. Camelia Anghelescu, iar la statuia poetului au fost depuse coroane de flori din partea unor participanți. Este de apreciat că omagierea lui Vasile Cârlova n-a fost prilejuită, conform cutumei, de o „aniversare rutundă”, ci la 209 ani, dar cu atât mai mult sunt de felicitat organizatorii cu cât marile valori culturale merită a fi aniversate, întru neuitare și cinstire, în orice clipă a vieții noastre, cu cât mai des ni le vom aminti nu vom uita cine suntem ca neam și patrie, și civilație.