13.10.2014 00:09

Octombrie negru

Octombrie negru
Galerie foto

COSTIN MIHAI

 


 

Săptămâna trecută a debutat cu o veste cumplită. Alexandru Ioniță, un puști din Tărtășești, care a început fotbalul la echipa locală, a decedat într-un accident de mașină. Era jucătorul Rapidului, împrumutat la o echipă prahoveană de Liga a IV-a, CS Cornu. S-a stins la numai 19 ani. Moartea a lovit apoi un spectator, chiar în incinta terenului de la Hagioaica, în timpul unui meci de județ. S-a prăbușit pur și simplu, fără să mai respire vreodată aerul vieții. Era paznic la un liceu din Titu și un obișnuit al stadioanelor.

Și-a dat sufletul acolo unde i-a plăcut cel mai mult, la un meci de fotbal, chiar dacă nu împlinise nici 60 de ani. Cristina Nichita avea doar 16 ani și era handbalistă la Clubul Sportiv Școlar Târgoviște. Orbit de gelozie, fostul iubit a măcelărit-o cu un cuțit.Toate acestea în nicio săptămână, de parcă un blestem s-a abătut cu furie peste lumea sportului și nu vrea să mai plece. Anul acesta ne-au mai părăsit Jup Ștefănescu și Teo Beldie, foștii jucători ai celei mai mari echipe din istoria fotbalului morenar, de pe vremea când Flacăra juca în cupele europene, cu FC Porto.

Moartea a lovit neașteptat, iar în cazul celor tineri două suflete nevinovate au plecat către ceruri, înainte să-și joace meciul vieții. Să știți că mulți din aria sportului dâmbovițean trec prin momente grele. M-a impresionat mult suferința lui Severin Anghelinu, care a renunțat la colaborarea cu FCM Târgoviște, dar și la cea cu „Ziarul Dâmbovița”. Acum ia în calcul inclusiv o retragere de la Asociația Județeană de Fotbal, în schimb lucrează la un vast material privind clubul pe care l-a slujit aproape 15 ani. Ar dori să-l publice în „Jurnal de Dâmbovița”, ziarul care i-a rămas la suflet, în cadrul rubricii permanente dedicată istoriei fotbalului local. La un moment dat eram dușmani declarați, acum chiar am devenit prieteni, foarte buni prieteni. Până la urmă, pentru ce atâta dușmănie în sportul local? Rămânem tot mai puțini și tot mai triști. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care ne-au părăsit!