31.10.2014 15:40

Observatorii județeni tot nu au fost testați

Observatorii județeni tot nu au fost testați
Galerie foto

C. M.


S-a încheiat turul de campionat la Liga a VI-a, celalalte eșaloane sunt și ele aproape să ajungă la jumătatea sezonului, iar observatorii județeni tot nu au fost supuși unei testări. Acest lucru era obligatoriu încă de la începutul campionatului, numai că Tudor a motivat lipsa de timp pentru a organiza o asemenea acțiune. Șeful AJF Dâmbovița a avut grijă, în schimb, să primească observatori noi, fără a-i supune vreunei testări, cum s-a întâmplat cu Tinel Aldea,

Adrian Coman, Cristi Grigorașcu și chiar Florin Tuiu. „Ce probitate au să ne evalueze prestațiile unii care au fost făcuți observatori peste noapte, fără a susține vreo testare? Sau alții care nu au avut nicio treabă cu arbitrajul? Sau cei care au obținut note de 2, 3 și 4 la alte testări? Sau unii care sunt pe mână cu echipele sau chiar cu anumiți arbitri, împărțind frățește? Nicăieri în țară nu s-a întâmplat așa ceva, ca observatorii să nu fie testați. Tudor știe foarte bine că mulți dintre observatori sunt foarte slab pregătiți, doar că sunt oamenii lui”, ne-au semnalat mai mulți arbitri.

Puterea lui Tudor a slăbit fără Anghelinu

Emil Tudor a anunțat că o sacrifică pe Petruța Iugulescu, în speranța că va avea din nou liniște. Nemulțumirile în teritoriu sunt însă foarte mari, iar oamenii au început să solicite schimbări totale la nivelul comisiilor, mulți dintre ei cerând chiar debarcarea președintelui AJF. Tudor a pierdut mult din influența asupra echipelor după retragerea secretarului Severin Anghelinu, din motive de sănătate, care comunica permanent cu reprezentanții acestora. Adunați în jurul fostului arbitru Armand Mihălăchioiu, oficialii mai multor echipe strâng semnături pentru a convoca Adunarea Generală, în speranța că vor putea obține demiterea lui Tudor. Demers greu de realizat, însă alarmant pentru președintele asociației, pus în fața unei situații riscante, pentru prima dată în cei peste 20 de ani petrecuți la șefia AJF. Tudor are și alte motive de îngrijorare. Puterea politică s-a săturat de atâtea scandaluri în fotbalul dâmbovițean, iar organele de cercetare penală ar fi fost sesizate cu privire la situația financiar- contabilă a asociației.