22.11.2019 00:17

Obiective importante pentru vârstnici în 2020

Obiective importante pentru vârstnici în 2020
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


În această lună, pe 15 noiembrie 2019, a avut loc congresul Uniunii Generale a Pensionarilor din România! La această întrunire a participat și președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, Gheorghe Popa. În cadrul acestui congres au fost dezbătute problemele cu care pensionarii din România se confruntă și soluționarea lor în anul 2020. Membrii Uniunii Generale a Pensionarilor din România au aprobat mai multe măsuri pentru creșterea calității vieții pensionarilor. Cele mai importante dintre acestea au fost discutate și în ședința Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița. Reprezentanții acestui for au susținut ca în Parlamentul României, dar și în Consiliile Județene și Locale, să ia parte și reprezentanții pensionarilor în raport cu ponderea pe care o au în totalul populației. Criteriul unitar de stabilire și acordare a pensiei să fie vechimea în muncă și contribuția depusă la fondul de pensii. Valoarea punctului de pensie s-a micșorat de la 45% în 2008, la 29-30% în prezent. Membrii Uniunii Generale a Pensionarilor au susținut că normal ar fi ca valoarea punctului de pensie să reprezinte 45-50% din salariul mediu net pe economie. Potrivit președintelui CJPV Dâmbovița, Gheorghe Popa, cum anul acesta sunt alegeri prezidențiale, pensionarii au deplina maturitate de a nu se lăsa induși în eroare, de a alege candidatul care respectă Constituția și legile țării. ,,Autoritățile statului să nu uite ce au făcut pensionarii pentru țară, aceștia să fie apreciați și respectați. Am mai vorbit și despre majorarea ajutorului pentru soțul supraviețuitor de la 25%, la 35% din pensia soțului decedat, acest ajutor să poată fi cumulat cu propria pensie fără o restricționare, în funcție de nivelul pensiei sau să se pună o limită, de exemplu, până la 4.000 de lei”, a declarat Gheorghe Popa. Potrivit acestuia, a mai fost ridicată problema eliberării unui Program Național privind construirea de cămine care să asigure condiții de cazare și tratament pensionarilor aflați în dificultate, din cauza lipsei de resurse financiare, mai exact, numărul acestora să fie apropiat de numărul solicitărilor. Tot în dezbaterea congresului Uniunii Generale a Pensionarilor din România, a fost discutată reglementarea acordării anuale pentru toți pensionarii a celei dea 13-a pensii în două tranșe: de Paști și de Crăciun.