29.01.2015 00:10

"O să ne retragem, avantajele sunt doar de partea Chindiei"


Galerie foto

❚ Colaborarea dintre Chindia, Clubul Sportiv Școlar Târgoviște și Liceul Tehnologic Nucet la nivel de juniori republicani tinde să se destrame înainte ca documentele să fie semnate. Parteneriatul s-a dezvoltat până acum doar pe vorbe și, din câte se pare, numai în avantajul unei singure părți ❚ „Nu o să semnăm niciun document, pentru că nu acceptăm condițiile puse de Chindia. Nu doar noi o să ne retragem, la fel vor proceda și cei de la Nucet”, a fost categoric directorul de la CSȘ Târgoviște ❚ „Ei vor totul pe gratis. Tot gratis joacă și pe bazele noastre. Toate avantajele sunt de partea Chindiei, ori asta nu mai poate continua”, a completat Tănase ❚ Marcel Ghergu consideră că din această colaborare toate părțile au de câștigat și nu-și face probleme că ea va fi întreruptă. „Este adevărat că nu am semnat încă documentele, dar există o înțelegere tacită pentru ca parteneriatul să rămână în picioare. Eu cred că avantajele vor fi pentru toată lumea, nu are rost să stricăm ceva care merge”

COSTIN MIHAI

 


 

Colaborarea dintre Chindia, Clubul Sportiv Școlar Târgoviște și Liceul Tehnologic Nucet la nivel de juniori republicani tinde să se destrame înainte ca documentele să fie semnate. Parteneriatul s-a dezvoltat până acum doar pe vorbe și, din câte se pare, numai în avantajul unei singure părți, Chindia Târgoviște. Dacă până acum a tăcut, în speranța că lucrurile se vor echilibra pe parcurs, directorul Clubului Sportiv Școlar a anunțat că va rupe parteneriatul cu gruparea de lângă Turn. „Nu doar noi o să ne retragem, la fel vor proceda și cei de la Nucet. Ne-am convins cum stau lucrurile și care sunt intențiile conducătorilor Chindiei”, a fost categoric Cătălin Tănase. Directorul Liceului Tehnologic Nucet, Constantin Gherghe, nu a putut fi contactat pe parcursul zilei de ieri.

„CSȘ Târgoviște nu are nimic de câștigat din această colaborare”

„Nu o să semnăm niciun document, pentru că nu acceptăm condițiile puse de Chindia. Când s-a întrunit Consiliul de Administrație al clubului, unde sunt nouă membri, l-am invitat și pe Marcel Ghergu, președintele Chindiei. L-am ascultat și am decis împreună că nu pot fi agreați termenii propuși. E foarte simplu, noi nu avem nimic de câștigat din această colaborare. Nu ne-au dat cel puțin niște mingii sau un rând de echipament, să simtă și sportivii sau profesorii noștri că au un avantaj dintr-o colaborare cu Chindia”, a dezvoltat subiectul directorul Cătălin Tănase, care va retrage în perioada următoare clubul pe care îl conduce din acest parteneriat fotbalistic.

„Nu e realist ce dorește Chindia”

Nemulțumirile șeful de la CSȘ Târgoviște sunt cu mult mai mari, iar ele vin în cascadă, fără nicio reținere. „Le-am împrumutat cei mai buni juniori republicani, iar ei nu au fost de acord să ne împrumute juniori mai mici, pentru a ne acoperi anumite găuri. Vor să le cedăm gratis jucătorii, să le schimbe statutul și să-i facă profesioniști. La un eventual transfer, dacă va fi vreunul pe bani și care ar putea să apară peste șapte sau opt ani, va trebui să luăm și noi 50% din taxa de transfer. Nu e realist. Noi le-am propus celor de la Chindia să ne dea partea noastră atunci când schimbă statutul jucătorilor. Evident că nu au acceptat, pentru că ei vor totul pe gratis. Tot gratis joacă și pe bazele noastre. Toate avantajele sunt de partea Chindiei, ori asta nu mai poate continua”, a completat Tănase.

Ghergu e liniștit, colaborarea merge mai departe

Marcel Ghergu consideră că din această colaborare toate părțile au de câștigat și nu-și face probleme că ea va fi întreruptă. „Cunosc punctul de vedere al celor de la Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, am fost prezent și când s-a întrunit Consiliul de Administrație, pentru a prezenta propunerile noastre și vă spun că vom merge mai departe împreună. Este adevărat că nu am semnat încă documentele, dar există o înțelegere tacită pentru ca parteneriatul să rămână în picioare. Eu cred că avantajele vor fi pentru toată lumea, nu are rost să stricăm ceva care merge”, a fost reacția președintelui Chindiei. De când a fost demarată această colaborare, Chindia s-a pus serios pe picioare la nivelul juniorilor republicani, ambele grupe (A și B) având șanse foarte mari de a bifa o calificare la turneul semifinal.

Toți vor acum la Chindia

Inițial încântați de o asemenea colaborare, șefii de la CSȘ Târgoviște și LT Nucet și-au dat seama că prin consolidarea clubului Chindia la nivel de juniori, riscă să rămână chiar și fără grupe de vârstă mai mici. „Cum Chindia adună tot ce e mai bun din județ la nivel de copii și juniori, e logic să domine campionatele. În aceste condiții, părinții vor să-și transfere copiii la echipa de pe primul loc, mai ales că atrage și numele, e vorba totuși de Chindia Târgoviște. Condițiile de acolo nu sunt mai bune decât la noi, asta e clar, însă nici nu ne putem opune plecării copiilor. Am stabilit o taxă, cât a cheltuit clubul cu școlarizarea acestora, care trebuie plătită pentru a le oferi transferul la Chindia. Altfel, îi vom ceda tot sub formă de împrumut”, a mai spus Cătălin Tănase.