15.08.2016 00:19

O obsesie

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

De multă vreme mă obsedează o idee izvorâtă dintr-o paradigmă politologică. Pare savant ce spune, dar staţi puţin şi-o să vedeţi, exprimă o realitate politică românească aiuritoare. Iată, se apropie rapid alegerile parlamentare de la începutul iernii. Şi deja tontoroiul politic este derutant pentru electori. Care electori îşi dau seama, mai mult ca altădată, că sunt pe cale să fie din nou duşi cu preşul, traşi pe sfoară şi că, în fond, nici PSD, nici PNL, nici USR, nici acel mixtum compositum băsescian PMP/UNPR şi alte aluviuni, nu au vreun ochi sau vreo ureche aţintite spre el, spre durerile şi speranţele lui, în continuare şi cu încăpăţânare fiind consideraţi o simplă „masă de manevră”.

Dispreţul este atât de evident şi de distrugător, încât cei nu mai ştiu câţi electori – că nici câţi locuitori mai are România nu ştim cu adevărat – s-ar putea să ofere o surpriză de proporţii la urne. Nu ştiu cum va arăta această surpriză, dar intuiţia mea gazetărească îmi spune că se va întâmpla ceva care va fi să cutremure viaţa politică românească. Şi ştiţi de ce? Păi haideţi să privim ce se întâmplă. Tontoroiul partidelor politice este şi schizofrenic, şi masochist. PNL încearcă să rămână agăţat de pulpana lui Iohannis, adică de beneficiile Puterii. Şi, cu disperare, face un efort de strângere a rândurilor din care unii – figuri cu notorietate – au început să evadeze. PSD este într-un moment dificil – şi sunt de acord cu analiza lucidă a lui Adrian Năstase, că riscă să rămână izolat din pricina unei inadecvări la realitate - deci are nevoie de aliaţi, însă în aşa fel încât strategia electorală să nu viseze doar cum să ajungă la Putere, ci, în primul rând, cum să răspundă doleanţelor stringente ale electoratului. Traian Băsescu, hămuit fără saţiu de Putere, face pe dracu-n patru să revină în prim-planul scenei politice româneşti pentru a intra în Casa Poporului acoperindu-se de armura imunităţii şi, astfel, să-şi ticluiască atacurile de Scorpion. Şi în tot acest tontoroi, aşa cum îl văd eu, poporul nu contează. Lideri şi partide îşi văd, stricto sensu, de ale lor. De cursa dementă spre Putere. Iar armele cu efect letal sunt loviturile sub centură şi uriaşele scandaluri de corupţie scoase din jobenul de prestidigitator nu când s-au produs, ci când e cazul. Şi, repet, poporul nu contează. Scopul e decredibilizarea în faţa poporului.