27.11.2019 00:16

O nouă secție de psihiatrie și o secție modernă de recuperări

O nouă secție de psihiatrie și o secție modernă de recuperări
Galerie foto

❚ „CNI-ul știți cu toți cum se mișcă, dar nicio secundă nu o să-i las să se îndepărteze de aceste două proiecte foarte importante ale noastre. Vom sta foarte aproape de ei, ca să nu ne uite”, a declarat primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.


VIOLETA STANCIU


O secție nouă de psihiatrie la Pucioasa și transformarea actualei secții de psihiatrie într-o secție modernă de recuperări! Aceste obiective se află pe agenda de priorități a primarului de la Pucioasa, Constantin Ana, care și-a propus să stea cu ochii pe Compania Națională de Investiții, instituție care trebuie să asigure finanțarea acestor proiecte. „Am fost chemat la Compania Națională de Investiții (CNI) să completăm documentele pentru alte două investiții în sănătate, care însumează aproape 60 milioane de lei. Este vorba de o secție nouă de psihiatrie și transformarea actualei secții de psihiatrie într-o secție modernă de recuperări. Cu siguranță vor fi două proiecte care vor ajunge greu la bază, să fim serioși, sunt conștient de treaba asta, totuși sunt sume foarte mari, CNI-ul știți cu toți cum se mișcă, dar nicio secundă nu o să-i las să se îndepărteze de aceste două proiecte foarte importante ale noastre. Vom sta foarte aproape de ei, ca să nu ne uite”, a declarat recent primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.